Bună ziua. Părinte, referitor la răspunsul cu întrebarea18145 am făcut cum m-ați sfătuit și fără succes. Mi-a luat cred că mai mult de 7-8 zile să caut întrebările puse de mine, trimise cred (nu mai țin minte precis, pentru că nici nu am notat anume să știu) că-n perioada de (c-am 20/05/13–30/06/13) și până am ajuns la această întrebare recentă (18145 din data 08/08/13) dacă mai aveți și altă rubrică cu întrebări și răspunsuri de pe site-ul dvs. (eu în luna a „”07″” neavând acces la internet și nu v-am mai adresat nici o întrebare până pe data de 08/08/13), sau poate aveți dreptate poate chiar eu nu știu unde să caut. Oricum acest lucru nu mai contează, dacă mi-ați răspuns sau nu, pentru că vă înțeleg perfect că aveți și dvs. problemele și activitățile dvs și cred că se mai poate întâmpla ca din preocupările (chiar și personale) și prea multele întrebări pe care le primiți să fie și unele din ele omise (pintre care și ale mele). Vreau să vă spun că, chiar datorită dvs. cu răspunsurile dvs. și cu îndemnul pe care îl dați nu numai mie (personal), dar și la alte persoane legat despre mărturisirea păcatelor, indiferent care ar fi ele (mai mult sau mai puțin urâte, față unul de celălalt) de-a merge la preotul duhovnic (cei pe care îl au), eu nu-l am nici în prezent, dar la preotul la care merg eu, am reușit să mă mărturisesc de un păcat pe care mai toți în ziua de azi sunt stăpâniți de el (malahia -masturbarea, e.t.c) și asta datorită doar la dvs. prin răspunsurile date atât mie, o păcătoasă, cât și la alții. Întrebările în cauză la care v-am spus că nu mi-ați răspuns era cu îndemnul (nu ca aș fi eu în măsură să dau un asemenea sfat) dar, de-a merge la preot pentru a se mărturisi pentru că într-adevăr mult se poate la o sfântă spovedanie, adica puterea ei. Vă dau un exemplu din propia experiență (și aici ajung la cred că una din întrebările, că sunt mai multe) la care zic eu ca nu am primit răspuns). Cred că am mai mult de 3-4 ani de cand am început să frecventez din nou biserica, dar asta datorită la o doamnă tare drăguță care m-a ajutat foarte mult spiritual (nu știu dacă am folosit cuvântul corect) și la îndemnul dumneaei am reușit să intru din nou în biserică frecvent (eu intram  într-o biserică doar așa, la un eveniment căsătorie, botez sau poate unul nedorit, o înmormântare sau un parastas) și așa nemaifiind la un preot să mă spovedesc de pe cand cred ca aveam 11-12 ani poate și mai mică, dar în tot timpul ăsta, răul și păcatele nu se oprea să le fac (și acum realizez după atâția ani cum încetul cu încetul și acest păcat de masturbare, doar atât nimic mai mult, eu fiind ”fecioară” în prezent) doar cu privitul, pipăitul și cu fapta chiar, fără bărbat (masturbare), care a pus stăpânire pe mine vreau să spun că nu că sunt obsedată dar, când se (sau) ivește-(a), ocazia cădeam, sau cad (nu exclud se poate întâmpla din nou) în acest păcat, (nu știu, dar cred sunt mai mult că sigură că-n ani din urmă nu am realizat că poate fi un păcat, până când am început să citesc mai multe articole și de pe site-ul dvs dar și din cărți, ca și până când, am realizat eu acum recent că e un păcat mare, dar am realizat prea târziu și deja faptul e consumat și regret enorm) am reușit să-l mărturisesc și mai vreau să cred, ba mai mult mi-am propus să mă ajute Măicuța Domnului să nu mai ajung la el, asta doar prin rugăciune și voința mea. Pentru mine însă cel mai înbucurător fapt este că am reușit între acești 3-4 ani să mă mărturisesc de alt păcat și anume cel de moarte, (și chiar dacă am scăpat de moarte aveam în gând numai așa ceva, doar să mă ucid, doar gânduri negre de acest gen) un păcat făcut de mine cu mulți ani mai în urmă și… datorită la această doamnă (pentru mine, ea a avut un efect pozitiv asupra mea, nu a avut ea sora mea acest efect pe care l-a avut această doamnă) la care îi doresc să-i de-a Domnul multă sănătate, am reușit să-l și mărturisesc (acum recent, cred că de vreo 2 ani), bine că nici această doamna nu știa de acest păcat al meu, că nu i-am spus niciodată, doar faptul că foarte mult m-a ajutat să mă apropii din nou de biserică. Dar mergand la biserică mai mereu, auzeam c-am ce spunea preotul la predicile de după slujbe, pintre care a adus vorba și de acest păcat de moarte, eu auzind atunci mi-am adus aminte de ceea ce făcusem eu cu ani în urmă, mă simțeam vinovată mai ales din acel moment în care preotul a adus vorba de păcat, (evitam până și privirea preotului în momentul când dumnealui ne privea așa în general, cu toate că dumnealui nici măcar nu știa ce ascund eu în capul meu) mă apăsa tot mai tare aducându-mi aminte mereu, până când… așa azi, așa mâine după un timp mi-am luat inima în dinți și cu teama și frica pe care o aveam atunci m-am oprit într-o zi să vorbesc cu preotul și am mărturisit acest păcat eram terminată. Însă vă pot spune că după ce preotul mi-a citit rugăciunea de dezlegare m-am simtit alta, ușurată (până să mă duc la dumnealui parcă aveam și ceva în gât) nu doar ușurată dar, vă spun și acele gânduri negre pe care le aveam au dispărut total pur și simplu Dumnezeu mi le-a șters ca, cu buretele cum se spune mai nou pe la noi, știți mi-am adus aminte de aceste momente urâte din nou doar în momentul cand v-am adresat acele întrebări la acea perioada dintre lunele mai-iunie, (pentru că-n acel timp citisem ceva asemănător. dar legat și de mărturisirea păcatelor). Și de aici am ajuns cu îndemnul, că cei care au asemenea păcate (de moarte, gânduri de acest gen sau chiar aceste ca malahie-masturbare, e.t.c) să-și facă curaj de-a merge la preot pentru sfânta spovedanie fie el păcatul cel mai urât de pe fața pământului și să-l mărturisească, dar și cu îndemnul de voință și stăpânire pus în gand să nu-l mai practice pentru că după părerea mea  „chiar foarte mult poate sfânta spovedanie prin puterea lui Dumnezeu să schimbe o persoană”, un om din rău în bun sau bine, doar dacă… bineînțeles voiește el (acel om). Părinte vă rog din suflet să mă iertați dacă am adresat poate unele cuvinte obscene, sau am adresat un cuvânt direct, la subiect sau poate v-au afectat pe Dvs. personal sau poate chiar pe cititorii acestui site, dar vă spun din suflet nu asta mi-a fost scopul. Și eu încă mai am foarte mult de învățat despre credință și cum să am încredere în DUmnezeu, mai mult să am încredere în mine personal eu nu am în mine încredere, am nevoie de mai mult sprijin duhovnicesc, am nevoie de cineva care să mă îndrume, dar încă nu am găsit pe cineva, adică un preot ,poate fi chiar preotul la care mi-am mărturisit aceste păcate, însă nu pot să-mi dau seama nu am acest „dar” să-mi dau seama. Eu fiind și o persoană nehotărâtă în general. Vă dau un exemplu (astăzi este luni cand vă scriu) ieri (duminica) trebuia să mă duc la o cunoștință (prietena) ne-am înțeles mai demult pe tema asta să ne mai întâlnim să mai vorbim, dar părinte nu am făcut-o (trebuia să mă duc după ce am ieșit de la biserică) și nu am făcut-o, mă bucur pe moment, după care mă gândesc că, dacă nu fac bine ducându-mă, mă gândeam c-o s-o deranjez și asta nu-mi place să deranjez. Dar părinte stau și mă gândesc acum, cum fac eu dacă, se poate întâmpla să am un preot duhovnic să mă duc mereu să-l deranjez cu toate păcatele mele? Bine o să-mi spuneți că de față nu stă preotul și chiar Domnul Iisus, asta știu că mi-ați mai spus-o, dar oare nu este jenant să facem acest lucru mereu? Chiar și pentru cine stă sau nu stă în fața ta, fie el Domnul Iisus sau chiar preotul în acel moment,când mergi să faci auzite toate urâciunile făcute de tine în decurs de o viață întreagă. Oare chiar Domnul nu se supără pe noi (toți în general) de toate relele făcute? Într-adevăr suntem foarte răi, mă mir că nu face nimic Domnul, și încă mai rabdă răutatea noastră, nu face nimic să oprească răul făcut de mâna omului către aproapele lui. Vă mulțumesc frumos părinte și mă iertați încă o dată. Doamne ajută.