Întrebare

0
0

Părinte e păcat dacă nu mai simt suferință pentru păcatele săvârșite? Nu ma înțelegeți greșit, nu mai simt nici un regret, dar m-am chinuit foarte mult. Acum s-a așternut liniștea, îmi accept vina și tot ce mi s-a întâmplat, sunt împăcată cu mine și cu Dumnezeu (sper). Cred că și păcatul își are rostul lui, acele de a ne depărta de Dumnezeu pentru a putea sa vedem mai bine ce am pierdut! Are rost să mai scormonesc trecutul, să aprind din nou flacăra suferinței, să pot spune asemeni psalmistului „și păcatul meu pururi înaintea mea va sta”? Chiar e nevoie să ținem mintea în iad, să ne lipsim cu bună știința de toate frumusețile pe care ni le-a hărăzit Dumnezeu? La urma urmei viața e așa de scurtă, nu-i mai bine să ne cerem sincer iertare și să ne bucurăm de ce a mai rămas din ea?

  • a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Dvs cred că înțelegeți puțin greșit viața. Noi suntem trecători pe aici, izgoniți… și, în loc să recucerim iertarea, noi ne legăm cu lanțuri puternice de pământ prin păcate. A te bucura de viață, nu e rău, căci e creația divină-n tot. Dar pentru a trăi pentru a savura din ea bucurii trecătoare și osânditoare, sunt spre pierzania veșnică. Deci depinde ce bucurii. De sunt pe treapta scării duhovnicești, atunci Harul veselește duhul, dar de vrem bucurii lumești, te pot duce la prăpastie, să fim atenți. Cât despre păcate: sfinții părinți spun, că de ai mărturisit toate păcatele, te-ai pocăit din inimă, atunci Duhul Sfânt dă mărturie sufletului că i s-au iertat păcatele prin pacea și bucuria lăuntrică. Dea Doamne să fie aceasta și la dvs. Totuși aș vrea să amintesc cuvintele părintelui Arsenie Boca, care spunea: ”Amintește-ți păcatele tinereții tale și să-I mulțumești lui Dumnezeu în anii ce ți-au mai rămas – până la bătrânețe. Nimic nu se petrece la întâmplare, cum crede omul. Răul se abate asupra noastră, după măsura faptelor săvârșite. Ce rămâne neplătit pe lumea asta, plătim pe lumea cealaltă. Rugați-vă lui Dumnezeu să vă pedepsească în această viață pentru faptele nespovedite de voi, sau nedezlegate de duhovnicii voștri, căci în viața de apoi, amarnice sunt pedepsele!”

O, Părinte al luminilor, izvorule a toată înțelepciunea și priceperea, luminează-mă și înțelepțește-mă pe mine, robul Tău și păzește în inima mea făclia credinței Tale nestinsă de duhurile rele și de ispitele Satanei. Cred Doamne, ajută necredinței mele!”

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.