Am descoperit de curînd că soţul meu dă telefoane frecvente la o linie de relaţii prin telefon cu suprataxă. Mă simt ….buimăcita…nici nu mai ştiu ce să cred…în acelaşi timp îmi vine să plîng de ciudă că diavolul l-a atras aşa de subtil şi sigur în mrejele astea cu ce face el prin telefon. Sunt atît de şocata…nimic din comportamentul lui nu denota că şi-ar dori aşa ceva , adică de ce şi-ar dori bărbaţii asemenea relaţii pline de scîrbă ?? El nu merge la Biserică, în ultima vreme, fiind post, am încercat să particip la slujbe, vecernii (e ceva rar cînd vin la o vecernie pentru că i se pare că stau zi şi noapte în Biserică, iar cînd eram la un Maslu, venise in Biserică cu gînd să facă scandal şi să mă scoată de acolo, mă duc la Biserică cu inima strînsa mereu). O să mă rog pentru el, dar am primit o lovitură în încrederea pe care i-o acordam, o să şi discut cu el, deşi am senzaţia că mă aflu în faţa unui om cu totul diferit, unui om ascuns . Mi-e frică. Doamne, iartă-ne pe toţi!
- a întrebat 11 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră,nu toate necazurile sunt pedepse pentru păcate, unele sunt încercări trimise de Dumnezeu pentru a curăţa sufletele, pentru a se vădi credinţa celor care astfel îşi agonisesc cununi netrecătoare. Poate și comportamentul soțului este o încercare, vorbește cu el și dacă singură nu poți atunci mergi de roagă pe părintele duhovnic să discute cu el.. Cinste celor care, oricâte piedici au de înfruntat de la soţii sau soţiile lor, ştiu să ţină nestinsă flacăra dreptei-credinţe în familiile lor!Durerea, chiar dacă nu este trupească, ci sufletească, devine mult mai mare. Relaţia dintre cei doi, în timp, devine stearpă. Este o relaţie moartă, o relaţie formală. Şi omul ajunge să se simtă din ce în ce mai singur. Familia devine un deşert. Şi asta nu este totul. Pentru că pe tine te ţine credinţa în Dumnezeu. Dar pe celălalt singurătatea îl doboară. Un filozof a spus că aproapele meu îmi este iadul. Aproapele nostru nu va fi niciodată pentru noi iadul, oricât de mult ne-ar chinui. Dar noi, fără să vrem, putem fi iad pentru cei de lângă noi. Cum asta? Diavolul le dă asemenea gânduri, ca în tot ceea ce ne leagă de Dumnezeu ei să nu vadă decât obsesia noastră religioasă. În tot ceea ce vrem să facem noi bine, un bine pe care ei nu prea pot să îl înţeleagă, diavolul vede o ţintă pe care nu şovăie să o atace. O, câtă răbdare trebuie să aibe soţiile ale căror soţi sunt necredincioşi!Voi, cei care răbdaţi prigoană de la casnicii voştri, să ştiţi că veţi primi mare plată de la Dumnezeu.. Şi chiar dacă viaţa încearcă să vă sufoce, nu vă lăsaţi. Prin răbdarea ispitelor ne mântuim.Chiar dacă sunt momente în care ajungeţi la capătul puterilor, nu vă descurajaţi. Chiar dacă simţiţi că nu mai puteţi răbda, nu cedaţi. Până la ultima picătură de sânge trebuie să rezistaţi.Şi Dumnezeu nu vă va lăsa, nu are cum să vă lase. În orice chip ar veni ispita de a ceda, nu o primiţi.
Important este să fim hotărâţi să îi iubim oricât de mult am avea de suferit din partea lor. Şi răbdând noi, ei se vor întoarce.
Prot.Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 11 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
