Sărut mâna părinte. Eu mă aflu într-o situație c-am delicată și nu am cui să spun, dar aș dori să primesc un sfat… De câteva luni trăim cu soacra mea. Nu zic că e o femeie rea, își iubește nepotul, nu mi-a zis nimic rău în față, totuși eu trăiesc în tensiune, nu pot găsi acea legătură, de care să mă apropii de ea sufletește, din cauza că-mi pare (ori chiar așa este) o persoană foarte arogantă și am impresia că uneori mă invidiază… niciodată nu a zis că ceea ce fac e bine, nici că e rau, chiar dacă obțin vreun succes în ceva, se face că nu a observat. Ea a obținut multe lucruri materiale prin forțele proprii, poate de asta și e așa arogantă, dar niciodată nu i-a trecut prin cap că poate a fost Dumnezeu cel care a ajutat-o, din contra uneori o surprind că vorbește de rău pe preoți, e împotriva rânduielilor creștinești de înmormântare, critică aspru bătrânii pentru felul cum gândesc… Eu o ascult, dar nu pot s-o contrazic, căci și așa-mi pare sloi de gheață în raport cu mine și asta ar înrăutăți situația. Nu-i place când e contrazisă, doarece e sigură că ea are mereu dreptate. Critică aspru chiar și pe cei apropiați ai ei, din familie, și o spune față de mine, ca mai apoi să aud că trăiește „ca surorile”. Și mă întreb, poate și pe mine mă critica pe la spate și eu nu știu. Știu că e greu să dați un sfat doar judecând după cele scrise mai sus, însă aș vrea un sfat… ce atitudine să iau, poate eu exagerez, poate sunt paranoică, poate ar trebui să accept așa cum este, însă pe zi ce trece îmi devine tot mai antipatică. Mă tem să nu explodez într-o zi și să duc spre ruinare familia mea la care țin foarte mult.