probleme in casnicie

Sărut mâna, părinte! Părinte, vreau şi eu să mă destăinui Dumneavoastră, am o mare greutate pe suflet şi nu pot să o împărtăşesc nimănui. Părinţii mei sunt peste hotare de mulţi ani, eu am crescut cu fratele de la 15 ani în oraş străin, fără să cunoaştem pe nimeni, am avut grijă unul de altul şi întotdeauna am trăit aşa ca să nu facem părinţii de ruşine pentru că ei au plecat peste hotare pentru binele nostru, ca să ne poată oferi o viaţă mai bună. Lucrează în condiţii foarte grele dar niciodată nu s-au plâns, au făcut totul ca noi să avem o viaţă mai uşoară. Eu am 25 de ani şi sunt căsătorită de 5 luni, a fost foarte grea calea mea de ajunge la această căsătorie, soţul este mai mare decât mine cu 10 ani şi toţi din familia mea au fost împotriva acestei relaţii, parinţii şi fratele care este mai mare decât mine cu 5 ani. Eu însă nu am asculatat de nimeni şi am mers înainte, l-am cunoscut la 21 de ani, nu mai avusem nici o relaţie anterioară, nu pentru că nu am avut cu cine dar pentru că întotdeauna mi-am dorit să să fiu doar a unui bărbat cu trup şi suflet, aşa m-a învăţat mama. Când ne-am cunoscut el finisase deja două facultăţi, teologia şi conservatorul în România, eu eram în anul doi la facultate, am crezut în el de la început, m-am gândit că dacă a făcut teologie este un om înţelept şi nu o să mă facă să sufăr, dar… nu a fost să fie aşa. Este o personalitate foarte temperamentală şi vulcanică, poate să te rănească cu cuvintele foarte tare, dacă l-ai supărat cu ceva este foarte vulgar şi îţi adresează cuvinte foarte dureroase, pentru el nu contează cine l-a supărat mama, tata, faratele, iubita sau soţia tuturor poate să le spună cuvinte foarte murdare. Sinceră să fiu nu ştiu de ce am ajuns până la căsătorie… eu îl iubesc mult şi el mă iubeşte, însă el cât de tare iubeşte atât de tare poate să rănească, cât timp am fost împreună până la căsătorie a fost un drum foarte greu dar eu am luptat foarte mult. După ce l-au cunoscut părinţii mei l-au acceptat, numai eu să fiu fericită, l-au primit ca pe copilul lor însă tensiunea rămăsese între el şi fratele meu. Soţul meu este un om foarte direct şi dacă l-a supărat cineva cu ceva îl şterge din viaţa lui până acel om nu vine să-i ceară iertare în faţa lui şi nu contează cine este , mamă, tată sau frate, pentru el nu contează că eu sufer foarte mult, nu cedează pentru nimeni şi nimic în lume. Eu deja mă obişnuisem şi cu aceasta dar după nuntă s-au iscat nişte certuri cumplite între el şi părinţii mei, au strigat unul la altul, el i-a numit foarte urât şi totul s-a ruinat. Părinţii au plecat înapoi peste hotare, eu am rămas cu el, însă el mi-a pus nişte condiţii, dacă ramân cu el atunci părinţii mei nu vor avea voie niciodată să cunoască viitorii noştri copii şi nici copii nu vor şti nimic despre buneii lor, mie mi-a permis să vorbesc cu ei pe skype dar numai când el nu este acasă. Eu am acceptat cu gândul că o să treacă un pic de timp şi poate o să-I treacă ciuda, dar nu a fost să fie aşa. În perioada asta de 5 luni de căsătorie eu nu pot să mă bucur pe deplin de viaţă, el se poartă frumos cu mine acum, au mai fost certuri grele dar ne-am împăcat pentru că pentru mine cununia a fost un pas foarte important, însă el a rămas cu aceeşi poziţie faţă de părinţii mei, nu s-a schimabat nimic. El vrea copii deja, dare eu nu ştiu cum să trăiesc în continuare, nu ştiu dacă e correct să dau viaţă unor suflete şi să-I fac să sufere, pentru că eu nu voi putea trăi cu condiţiile astea, nu pot sa-mi fac părinţii şi copii mei să sufere, eu vreau să le ofer o viaţă frumoasă fără griji, să trăiască în armonie şi pace nu vreau să vadă certuri şi prostii… De când am început această relaţie am început să am probleme şi de sănătate, au apărut nişte probleme de inimă şi o acnee foarte grea cu care mă chinui câţiva ani şi nu pot să-i găsesc leacul. Părinte, eu nu ştiu cum să trăiesc, de cinci luni mă zbat ca pestele pe uscat şi nu văd lumina de la capătul tunelului… aproape zilnic mă gândesc la divorţ…Părinte, eu ştiu că nimic nu se întâmplă în lumea asta fără voia lui Dumnezeu, oare eu am mers împotriva Domnului…??? Îmi cer iertare părinte că am scris atât de mult…Vă mulţumesc că aţi avut răbdare să citiţi până la sfârşit. Mă rog de mă iertaţi.