Sărut mâna, Părinte. Îmi cer iertare pentru îndrăzneală, dar am o mare rugăminte: la întrebarea pe care o voi adresa mai jos, să-mi răspundeţi unul din Părinţi, pentru ca astfel sufletul meu să primească cu adevărat mângâiere. Părinte, am 2 ani de când am început să merg mai des la biserică. M-am ataşat mult de viaţa mai liniştită, mai după voia Domnului. Treptat a început şi sora mea să meargă la biserică, împreună parcă suntem mai puternice. Am hotârit să purtam întotdeauna fustă lungă şi să ne acoperim capul cu voalul. Dacă mama a fost cea care a primit schimbarea noastră, doar pentru faptul că ţine mult la noi şi de fiecare dată acceptă \”orice moft\” de-al nostru. Tata însă nu se poate împacă cu gândul. Atunci când ne vede că facem rugăciunea înainte de masă poate să râdă în hohote, când ne vede în permanenţă cu capul acoperit şi în fustă ne ceartă şi ne ameninţă, face diferite glume proaste pe seama noastră, uneori chiar şi-n public. Am observat că diavolul nu doarme şi acum l-a robit cu patima beţiei. A început să bea din ce în ce mai des şi mai mult. Atunci când vine beat acasă ne ceartă pentru faptul că mergem în fiecare dimineaţă la liturghie (avem în apropiere o mănăstire), aduce cuvinte murdare la adresa preoţilor, uneori chiar huleşte crucea, Sfinţii, pe Maica Domnului, etc. Am observat că îl influenţează foarte mult prietenia cu o familie care îi c-am tot zice că \”am luat-o prea departe cu credinţa\”. Mama întotdeauna ne-a învăţat că în toate trebuie să facem voia Domnului. Se bucură de schimbarea noastră, deşi uneori încearcă parcă \”să ne reîntoarcă\” la viaţa de mai înainte. Acum încearcă să se schimbe şi ea, vrea să-şi facă rugăciunile de seară şi dimineaţa, înainte de masă, vrea să poarte şi ea fustă şi să-şi acopere podoaba capului, dar- E IMPOSIBIL. Tata nici nu vrea să audă. Rugăciunea şi-o face pe-ascuns, uneori din cauza lui nici nu reuşeşte să o facă deloc, fustă nu poate îmbrăca, la biserică nu poate merge, pentru că din toate iese scandal. Tatăl meu nu e un om rău, îl cunoşteam o fire sensibilă, care de multe ori plângea. Acum 2 ani el a fost primul care a acceptat noua noastră ţinută şi chiar mi se parea că se mândreşte cu noi, acum însă s-a schimbat radical. Nu pot să discut cu el, nu ştiu cum să mă comport, pentru că întotdeauna mă certa sau râde de mine. Am ajuns la momente când nu-l mai suport, mă cert cu el şi evit \”întâlirile\” cu el prin casă. Părinte, va rog din suflet, ajutaţi-mă cu un sfat, cum să mă comport cu el, cum să-l ajut, pentru că văd cum sufletul lui se pierde. Cum să ne comportăm şi noi cu el ca să-i îmblânzim inima şi să-l facem să îndrăgească cât de cât biserica? Vă rog din suflet, ajutaţi-mă cu un sfat…Cu iertare şi Bunul Dumnezeu să vă răsplătească truda.