0
0

Bună ziua. Părinţii mei au trăit 35 de ani împreună şi au 2 copii eu şi încă un frate, dar nu sunt cununaţi. Trebuie neapărat să se cunune? Şi dacă trebuie neapărat, dar tata n-o să vrea să se cunune cum să procedeze mama?

  • You must to post comments
0
0

Bună să vă fie inima. Nu cred că lucru pentru care trebuie fie perfecționat la moment în familia părinților vostri ar fi căsătorie, ci credința în primul rând. Eu cred că mama ar trebui să înceaptă de la întărirea credinței în cel cu care trăiește. Acesta e cel mai important. Pentru că mai întâi sădești copacul și apoi te îngrijești de frunzele și tulpina și rădăcinile lui. La fel este și cu credința. Copacul este credinta iar frunzele sunt tainele ei. Îmi pare că aceasta ar fi varianta cea care al aduce rod în inima soțului. Mai întâi să îl ajute să înțeleagă cele ale credinței și să sădească în inima lui dragostea față de cele ale credinței, ca el să aibă o ardere și o chemare față de Biserică și de mântuire. Apoi se va medita și la faptul căsătoriei.

Credința este rezolvarea tuturor problemelor. Dar nu o credință numai cu numele ci una a trăirii.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.