Întrebare

0
0

Eu nu mai pot să mă duc la nici o biserică? În urmă cu trei ani am avut divergenţe în biserică dar nu cu voia mea, mă criticau dar nu văd un motiv pentru că nu prea mergeam în anturajul lor (petreceri, întruniri după slujbă) într-un cuvânt îmi găseau nod în papură. Eu acum sufăr enorm că nu am unde să mă duc să mă rog în linişte, să ţin un post, să fiu în rânduială cu credinţa strămoşească, pentru acest lucru plâng neîncetat. Nici nu am un duhovnic, nu am cui să mă plâng, să se roage şi pentru mine şi familia mea.

  • Lenuţa a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Dureros spus dar și ziditor. Ne zidim toți prin viața altora. Îmi pare rău că se întâmplă așa ceva! Dacă ne spuneți pe unde vă petreceți viața, prin ce părți poate vă putem recomanda vrun preot buna cu care să puteți să că împărtășiți gândurile și care să se roage pentru voi și familia voastră. Vreau să vă îndemn cu cel mai mare gând frațesc: „Orice pădure are uscături”. Iar biserica este asemenea unei păduri în care cresc toți copacii în viață de obște. Și mai sunt și uscături. Deci vă așteptă cu răspuns la oferta noastre.

Hristos este milă și dragoste. La El să alerge tot cel întristat.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.