ganduri....

Părinte, nu știu cum să vă povestesc…. ca să fiu exactă și să-mi puteți da un sfat ca atare. Am 28 de ani. Acum 3 săptămâni m-am despărțit de băiatul cu care eram de câteva luni. Totul s-a terminat brusc, fără nici o explicație. De fapt știu de la ce a pornit, dar nici în momentul de față nu cred că am greșit atât de tare încât să se ajungă la despărțire și fără să-mi spună în față acest lucru. Ultima ceartă între noi 2 a pornit de la faptul că eu nu merg pe la el (cel puțin nu de câte ori vrea el). Noi 2 locuim în comune separate. Eu locuiesc singură…. recunosc, că nu am considerat necesară prezența mea la el atât de deasă… din moment ce aveam unde să ne vedem. Eu am și un motiv pt care am evitat să merg pe la el: acum câteva luni mai exact prin februarie… noi discutăm să ne mutăm împreună la mine acasă. Toate bune și frumoase… eram foarte dornică și entuziazmată… și dintr-o dată n-a mai vrut. El mi-a invocat drept motiv faptul că am insistat eu prea mult… dar la câteva săptămâni după… am aflat de la matușa lui că de fapt familia i-a sărit în cap să nu facă acest lucru. Cum e și firesc (zic eu) am prins-o oarecare furie fata de ei…si am procedat in consecinta…am evitat să merg prea des pe acolo. Eu… lui nu i-am spus niciodată ce am aflat și ce simt practic…. nu mă simțeam dorită de ei alături de el. Nu i-am spus pt a evită certuri și plus de asta mi-ar fi luat-o personal zicând că sunt nebună și că am eu ceva cu ei degeaba. Acestea fiind spuse ajung la o altă problemă care mi-a revenit în gând odată cu terminarea acestei relații. Acum vreo 4-5 ani eu am mai avut o relație cu un băiat care tot așa s-a terminat brusc. După terminarea acelei relații și până la momentul când îl cunoscusem pe băiatul de acum…. au trecut 4 ani, în care sunteam că ceva este în neregulă, dar nu puteam spune exact ce și unde. Acum simt la fel…. ați putea spune că așa e după despărțire… dar vă spun… e ceva mai mult. Mă tot gândesc la „ceva făcut”… și vă spun și de ce. Din păcate am chiar rude care mă urăsc și-mi doresc răul, deși nu le-am făcut niciodată nimic. M-au urât de când m-am născut.. și din ce cauză? Din cauză averii… pt ca tata a moștenit casa în care eu locuiesc. Am dat dintr-o problemă în alta… și probabil v-am pierdut încercând să explic amănunțit. Vreau să mă sfătuiți ce aș putea să fac?…. Să-mi iasă băiatul acesta din cap…. să-mi revin și să găsesc iubirea adevărată.