Bună să vă fie inima. Așa este când e omul fără Dumnezeu. Știți cum e? Se numește fricos. Vă este frică? Atunci trebuie să acceptați realitatea. Și eu sunt fricos dar știți de ce? Că nu am să reușesc să fac totul conform voii lui Dumnezeu și tare mă tem că mă va înghiți iadul și cine mă va scoate de acolo. Căci după ce voi trece din această viața puțin va fi cele care mă vor mai putea ajuta din această lume. Nici chiar membrul de familie care prin taina cununiei s-a declarat ca împreună până la moarte, nu va mai putea contribui cu ceva la cele pe care le facem noi. De aceea vă îndemn la meditare profundă. La decizie spre cele duhovnicești și să vă gândiți ce vă doriți de la această viață. Căci ce este viața aceasta? Umbră și vis? Așa spune cântarea de la rânduiala mormântării. Umbră care se mișcă și nu e veșnică dar e puțin mai mult decât vis, căci visul la deschiderea ochiului și la trezirea minții a dispărut. Momentul morții este sfârșitul visului din această lume. Și doar în viața de dincolo vom ajunge să trăim cu adevârat.

Hristoase Dumnezeule, nimic din această lume nu poate să ne mulțumească sufletește, tânjim după cele duhonvicești. Te-am ruga să grăbești timpul pentru a ne muta la desfătările tale cele duhovnicești, dar tare ne e frică că nu vom reuși să ne încadrăm criteriilor de mântuire. De aceea îndrăznim să îți aducem această rugăciune de mulțumire zicând: Îți mulțumim pentru că suntem în această viața care e doar ca un vis a celor de dincolo și nu ne lăsa pe noi lipsiți de bunătățile Tale cele cerești, ca la timp potrivit să putem pleca pregătiți din această lume spre cele rânduite de Tine în viac.