Bine v-am regăsit sfinţi părinţi. Am citit articolul recomandat de dvs. unui credincios „Despre vise”, deoarece am avut în trecut momente când eram superstiţioasă şi credeam în vise, acum m-am lecuit de boala aceasta. După plecarea dintre cei vii a unui frate al meu, cel mai mult a suferit mama şi oricât încercam eu s-o consolez spunându-i că omul este format din trup şi suflet iar după moartea trupului sufletul continuă să existe, mama, femeie mai simplă, nu voia să audă nimic, se certa în fiecare zi cu Dumnezeu, neînţelegând de ce lucrurile s-au aşezat aşa cum s-au aşezat, încât îmi era teamă să nu-şi piardă credinţa. S-a spovedit la părintele duhovnic, dar avea momente când durerea ei era mai mare decât credinţa iar eu nu puteam s-o ajut cu nimic, decât să mă rog la Maica Domnului să o ajute să treacă mai uşor peste această încercare. De curând mama l-a visat pe fratele meu trecut în nefiinţă, iar în vis mama îl îmbrăţişa, şi îl întreba ce e cu el de a venit acasă pentru că este mort iar el îi spunea că nu a murit, ci trăieşte şi o să mai vină pe acasă. După acest vis mama mea trei zile nu a mai plâns şi a început din nou să se închine. Mie nu-mi vine să cred că acest vis care a întărit-o puţin şi i-a mai alinat suferinţa poate fi de la vre-un demon. Eu am mai discutat cu mama şi i-am dat să citească în unele cărţi despre sufletul omului după moarte. Oare discuţiile cu mine, ceea ce a citit şi discuţiile cu părintele său duhovnic s-au întipărit atât de adânc în subconştientul ei încât mintea ei a „fabricat” acest vis de care mama s-a „agăţat” şi care a dus oarecum la relaxarea sa pe plan psihic? Vă mulţumesc şi vă rog să mă iertaţi dacă am bătut câmpii.