0
0

Sărut mâna părinte. Aș vrea să vă povestesc despre viața mea, am speranța să găsesc răspuns la mai multe întrebări. Sunt din Chișinau, de religie ortodoxă, fiind studentă am cunoscut un băiat pe nume Radu cu care avusem o relație serioasă care a durat șase ani, dar până la urmă ne-am despărțit, cauza a fost că eu am rupt relația din motiv că întâlnisem pe altul, pe Lilian. Radu a suferit foarte mult, a încercat de nenumărate ori să mă readuca la el, totuși șase ani, a sperat la o căsătorie cu mine. Dar, nu a fost să fie, în cele din urmă după o perioadă scurtă de șase luni m-am căsătorit cu Lilian. Oficial nu ne-am înregistrat, ne-am cununat doar. În ziua nunții mele a fost înmormântată bunica soțului din Ucraina, dar nunta nu am putut s-o amânăm, deși eu aflasem de moartea bunicii lui după nuntă. Totul a fost parcă bine primele trei luni, dar pe parcurs au apărut tot mai des certuri din diverse motive, nu ne mai înțelegeam ca altă dată. Pasul spre divorț l-am făcut iarăși eu, ca în cazul cu Radu. Mi-am dat seama că de fapt nu l-am iubit pe Lilian niciodată, a fost doar…. nu știu ce. Peste o lună după divorț, fostul soț a început să trăiască cu altă femeie care din spusele altora auzisem că relația lor începuse când eu eram încă prezentă-n viața lui, dar nu contează, sincer nu-mi pare rău că am plecat de la el, îi doresc doar fericirea cu actuala familie. După divorț am început o altă relație cu un bărbat mai mare ca mine cu zece ani, însurat, cu doi copii, dar nu cununat. Am hotărât ambii să avem o relație, dar nu una de durată. În tot acest timp am aflat de la el că are probleme în familie de mulți ani, că nu se împacă cu soția. Am asistat de nenumărate ori la discuțiile lui cu ea, știam ce-l doare, de ce suferă, îl compătimeam, o perioadă a fost că el pierduse tot și serviciul, nu avea bani, susținere de la soție, îl alunga de acasă de multe ori motivind că el nu trebuie nimănui. Cum am putut l-am ajutat, financiar și moral. După un timp ambii am realizat că ne-am îndrăgostit, și nu putem unul fără altul. Am hotărât să trăim separat, la gazdă, dar nu a durat mult doar o săptămână. Eu îl vedeam cum se chinuie fără copii lui, apoi tot el mi-a confesat că nu poate trăi fără casa lui unde și-a depus efortul atâția ani, apoi soția lui îl manipula ba cu copiii, ba cu altceva. Eu l-am înțeles și i-am permis să plece. O perioadă de timp nu am comunicat, deși mă simțeam zgârâiată pe dinăuntru, e un lucru dureros să iubești pe cineva și să știi că nu-ți este alături. După două luni am reluat cu el legătura, și totul a început de la început, la el sentimentale nu s-au schimbat față de mine nici la mine față de el, dupa cum mi-a spus el viața lui nu s-a schimbat, iarăși certuri, și plus la toate eu în certuri mereu sunt pomenită, căci până la urmă soția lui știa de faptul că-n viața lui exist eu și că mă iubește. În scurt timp făcusem cunoștință și cu familia lui, mama, sora, fratele, copiii lui și alții. Totul a fost bine, până la un moment când aflasem eu de curând că acest bărbat pe care-l iubesc, a avut cazuri similare cu alte femei, și pe care tot le lăsa până la urmă, acest fapt a fost foarte greu să-l știu și să-l suport în fiecare zi. Am vrut un răspuns de la el, daca sunt adevărate toate astea ce se spun, dar în zadar. De câteva luni nu mai suntem împreună, deja din inițiativa lui, nici cauza nu mi-a spus-o, am încercat să dau de el, dar fără folos. Apoi eu de la fiica lui aflasem că părinții ei s-au împăcat deja, și că tatăl său și-a schimbat nr. de telefon ca să nu mai fie deranjat. Mă frământă multe lucruri acum. Mă doare faptul că nici o explicatie nu mi-a dat, a dispărut pur si simplu. Mai târizu am fost la mănăstire, m-am spovedit, am luat canon dar știu că nu-l fac cum trebuie și voi fi pedepsită și mai aspru de Dumnezeu, căci am o patimă, fumez mult, și acum cu toata situația asta m-am cufundat și mai mult în această patimă. De trăit trăiesc viața fără bărbat, nu mănânc de frupt, dar fumez. În fiecare săptămână spun s-o iau de la început, dar când îmi este trist și mă frământă gânduri iar mă iau de fumat. Nu se mai sfârșește. Spuneți-mi de ce am avut parte până acum, cum vedeți toate astea, ce fel de bărbat a fost el, chiar merită să iubești în această viață? Cum să fac să uit de toate astea, sunt în deznădejde și nu am cum să fac față. Vă mulțumesc.

  • Valtasara a întrebat 14 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Bună ziua. Eu nu știu ce așteptați dvs să auziți de la noi, dar iată părerea mea. Sunt sigur că sunteți conștientă că pricina calvarului prin care treceți sunteți însuși dvs. Este bine că v-ați spovedit și sper din inimă că vă pocăiți înt-adevăr de viața pe care ați dus-o, începând de la divorț și terminând cu relația bărbatului căsătorit. Nu-i secret că nu poți să-ți construiești o viață fericită și liniștită pe nefericirea altora. Dar nici asta nu-i cel mai rău în cazul dvs, ci necredința, de care a-ți dat mereu dovadă. Sigur că n-am eu păcătosul dreptul să judec, dar mă expun spre binele dvs, nu spre a osândi, ci a îndrepta dacă este cu putință. Dvs ați luat lucrurile în viață cu o ușurare mare, nerealizând nici ce este Sfânta Taină a Cununiei și Sfințenia căsătoriei, care e binecuvântată de Dumnezeu, și respectiv, Lilian vă este soțul până la moarte și veți răspunde de mântuirea sufletului lui, cât și de-al dvs. Vă tânguiți că aveți gânduri multe, ați căzut în deznădejde și n-aveți pace, dar oare nu ați auzit niciodată cuvintele: ”Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni pe voi?!” Și despre patima dvs, a fumatului: trupul vă ține sufletul în mâini și nu vă dă voie să lucrați la mântuire, chiar nu înțelegeți?! Când vă vine să fumați la tristețe, să încercați în loc de a lua țigara în mâini, să luați vreo carte duhovnicească ori să bateți metanii. Doriți ca problemele dvs să se rezolve de la sine și l-ați exclus cu totul pe Domnul din viața dvs, dar fără El nu putem face nimic. Întoarceți-vă în căile dreptății și vi se vor deschide porțile luminii și cele prin care treceți acum vi se vor părea pulbere și scrum. Nici nu ne dăm seama cât de fericiți suntem noi, creștinii ortodocși și-n ce har trăim și în ce dăm cu piciorul zilnic! Să ne trezim fraților din somnul cel adânc al păcatelor și să ne gândim la viața veșnică, la Domnul și la scârba aproapelui, uitând de a noastră. Iată atunci vom fi cu adevărat fericiți, vom face lucrarea Domnului și ne vom chema Fii Împărăției.

Oricine se înalță pe sine va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.