Părinte mi-am făcut tatuaj pe mâna dreaptă, de atunci nu-mi merge bine şi-mi apar gânduri murdare, întuneric… Cum să fac să-mi curaţ sufletul de păcate, să mă izbăvesc de gândurile astea prosteşti? Dacă e posibil şi de tatuaj…
- Fiodor a întrebat 14 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Îmi vine acum în minte un caz pe care l-am citit în viața părintelui Arsenie Boca, cum o femeie, care și-a refăcut nasul (pentru estetism) a venit la el să-l întrebe de niște probleme de familie și înainte de a reuși ea să spună ceva, el îi zice: ”Să pleci de aici și mai mult să nu mai revii, căci de ar fi vrut Dumnezeu să-ți dea așa nas, ți l-ar fi dat de la început!” La fel și dvs cu acest tatuaj, ele se consideră urâtirea trupului, precum s-au urâțit demonii după cădere și e un mare păcat, căci dorești să te asemeni cu ei. De aici și gânduri rele și urâte, căci i-ați dat lui o putere asupra dvs. Sunt diferite metode chirurgice de a-l șterge, dar asta depinde de substanța utilizată, presupun. Însă nu aceasta cred că șterge pata și păcatul, dar pocăința dvs continuă dintr-o inimă înfrântă, cu multe rugăciuni și lacrimi. Mergeți de vă spovediți și cereți îndrumare și de la duhovnic.
Împărate Ceresc iartă-ne pe noi păcătoșii că nu știm ce facem!
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.