Părinte, am o întrebare mai stranie. Am 26 de ani și nu sunt măritată. Dar cred că este rezultatul tuturor păcatelor și greșelilor pe care le-am făcut. Am dus un mod de viață desfrînat și am fost foarte ușuratică. Am avut mai mulți băieti, cu unii am trăit în concubinaj, iar cu alții m-am culcat fără ca să mai am măcar o relație. Mărturisesc că pînă acum nu știu ce înseamnă să iubești cu adevarat și nu am cunoscut niciodată dragostea. Iar acum citesc canon, merg la biserică mai des. Vreau din tot sufletul să-mi îndrept viața. Întrebarea mea este următoarea. Vreau foarte mult să întîlnesc pe cineva și să mă mărit, însă îmi este frică că dacă îi voi spune cîte am făcut nu va mai vrea nimeni să aibă așa o soție. Iar dacă va vrea să traim în concubinaj cum să-i explic că aș vrea mai întîi să ne cununăm și după asta, pentru că vreau să trăiesc corect. Sau dacă mai are rost deja să aștept pînă la sfânta cununie să trăiesc cu cineva, pentru că va spune că altora nu le-am pus așa condiții iar pe el l-am găsit mai naiv. Sau dacă are rost să spun cîți băieți am avut? Însă mă tem că adevărul oricum va ieși o dată și atunci va fi mai grav. Abia acum realizez consecințele faptelor mele și mi-e tare rușine de cine sunt.