biserica

noi, creştinii din ziua de azi am uitat motivul adevărat pentru care mai mergem la biserică.Aşezaţi în grupuleţe, după preferinţe, după gusturi şi situaţii materiale, Ne aşezăm confortabil în scaune sau stăm în picioare în cel mai bun loc, căutăm să avem vizibilitate bună şi să nu fie nici prea cald şi nici prea frig. Ne ferim să stăm lângă acea femeie sau lângă acel bărbat pentru că nu-l suportăm. Apoi, căscăm ochii şi deschidem gurile şi începem să şuşotim. Să nu uit de ”traista” de lângă aproape fiecare din noi umplută cu pietre! Cine are fusta mai scurtă, cine are pantofi mai înalţi, cine şi-a vopsit părul, cine şi-a făcut freză mai extravagantă, cine are decolteul mai adânc, cât de tare e machiată sau că nu e machiată, cât de lungi are unghiile şi cât de colorate! Şi mi s-a întâmplat să văd şi să aud chiar eu personal o situaţie în biserică. Se făcea că a intrat o fată proaspăt şuviţată în biserică. Şuşoteli. Fetele din spatele meu spuneau ”Vai, s-a şuviţat. Cum a putut? Phh”. Când s-a apropiat persoana respectivă de acel grup de fete, au început: ”Waw, te-ai şuviţat? Ce bine îţi stă!” Instantaneu, am dus mâna la gură pentru că mi s-a făcut rău! Câtă ipocrizie! Am ajuns să scoatem piatră după piatră din sacoşa de lângă noi şi să aruncăm în persoanele de care nu ne place. Cântă prea fals, arunc cu o piatră. Are fusta cam scurtă, arunc altă piatră. A ieşit şi a intrat de prea multe ori, încă o piatră. Mai arunc cu altă piatră pentru că nu-mi place de cel din faţă şi cu încă o piatră pentru că mi se pare mie că îmi e antipatică o persoană. Cu regret spun că şi eu am aruncat cu pietre. Şi eu am luat în mână acel comentariu şi l-am aruncat astfel încât să fie cât mai dureros. Dar, important este să ne oprim din aruncat şi să gândim puţin. Pentru ce am mers eu la biserică? Să arunc cu pietre sau să mă rog lui Dumnezeu? Am mers la biserică să pot judeca pe alţii sau ca să pot să am timpul meu de părtăşie? Nu sunt eu în măsură să spun sau să dau sfaturi legate de acestea pentru că sunt o păcătoasă care a primit iertarea lui Dumnezeu, dar tot mai mulţi creştini uită adevăratul motiv pentru care ar trebui să mergem acolo şi tot programul şi-l ocupă cu altceva, crezându-se astfel sfinţi şi pioşi. Nu ştiu, cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflet, cu piatra alunecându-mi din mână, aş spune: ”Cine e fără de păcat să arunce primul cu piatra!”