Dragoste

0
0

Seară bună. Nu ştiu dacă ce urmează este o întrebare sau mai degrabă un of. Am 25 de ani, am vârsta la care ar trebui şi asta îmi doresc enorm de mult) să încep să îmi întemeiez o familie. Dar pur şi simplu nu ştiu ce se întâmplă. Am avut relaţii cu câţiva băieţi, i-am iubit pe fiecare în parte şi de fiecare dată am crezut că el este acela cu care îmi voi petrece toată viaţa. Am fost rănită crunt de oamenii respectivi şi apoi cu greu şi cu ajutorul lui Dumnezeu m-am ridicat şi am continuat să sper că până la urmă îl voi găsi pe cel de care am nevoie, cel care mă poate completa. Şi totuşi, nu vine. Sunt singură de 1 an şi jumătate şi încă mă gândesc la fostul prieten. Am impresia că nu o să mai iubesc niciodată. Nu ştiu de ce toate relaţiile mele au eşuat în ultmul hal, parcă îşi bagă dracul coada între noi. Sunt tristă, sunt la pâmant, mă simt extraordinar de singură şi pur şi simplu nu mai cred că voi găsi pe cineva cu care să îmi petrec viaţa. Îmi doresc enorm de mult o familie şi copii şi simt că sunt pregătită, dar nu vine, nu se leagă nimic. Şi nu înţeleg de ce. Toată lumea în jurul meu întemeiază familii şi eu am impresia că sunt pe un drum gol… Ştiu că soluţia este rugăciunea, dar ce te faci atunci când eşti deznădăjduit şi ai impresia că pe tine te-a uitat Dumnezeu… că ţie nu îţi dă şi nu îţi va da.

  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. În ce privește relațiile vechi îți spun unde a fost slăbiciunea: după cum spunea părintele Teofil Pârâianul – Pentru că a lipsit Hristos dintre voi. Dacă era să fie relație pe piatra credinței sunt ferm convins că avea să aibă o durabilitate veșnică. În ce privește timpul prezent voi începe așa: „Și la ce îmi va folosi cele din această lume și voi pierde locul cel de veci”? Deci Domnul nu are nici o vină în toate cele care ni se întâmplă în această viață. Domnul a pus omului și binele și răul. Cine alege? Așa că nu vă lăsați afectați de deznădejde. O să vă rușinați după ce veți primi de la Domnul cele pe care le doriți. Însă vă spun: Aveți nevoie de întărire în credință. Și nu credință în schimbul la interes. Încercați să căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Ați auzit de aceste cuvinte? Tare îmi pare că vestesc cel mai mare adevăr și promite chiar adevărata valoare pe care o căutam. Și ași mai spune că aceste cuvinte încearcă să ne arăte că de fapt fericirea e în orice situație, depinde de cum o privim noi și de cum o căutăm noi. Încercați mai întâi să căutați linștea sufletească și ceea ce ajută sufletul în păstrarea liniștii sale și veți vedea că se va schimba natura lucrurilor.

Hristos e piatra existenței noastre. Nisipul nu e bun pentru temelia planurilor noastre.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.