Sărut mâna părinte. Aş ruga poate, îmi va răspunde părintele Iulian Raţă, am o noua întrebare ce mă nelinişteşte. Am un coleg sectant, se roagă, nu face rău, nu poartă ură, mereu mă învaţă de bine, mă întăreşte când sunt necăjită, a vrut într-adevăr să mă convingă că numai singur Dumnezeu şi Domnul Iisus ne mântuieşte, dar eu i-am spus că nu mi-aş lăsa credinţa ortodoxă pentru nimic in lume, soţul meu în cei 20 de ani de căsnicie nu l-am văzut să se închine niciodată, de vreo 2-3 ani vine doar duminica la biserică dar nu-l văd să trăiască momentul slujbei, cred că vine de urât să nu stea singur acasa, stau uneori şi mă întreb, oare se va mântui doar cu rugăciunile mele? Nu se spovedeşte sau dacă o face el zice, ce păcate a făcut? Niciodată nu vorbeşte despre Dumnezeu, despre suflet. Care din cei doi au şanse la mântuire? Colegul meu nu a băut, nu a fumat niciodată şi eu şi sotul meu am fumat (acum nu!) Mai bem câte un pahar, în schimb eu îmi dau bine seama de greşeli dar soţul meu nu, are conştiinţa adormită. Mă întreb uneori dacă mă voi mântui măcar eu şi copiii sau va fi adevărat că nimic nu va intra necurat în împărăţia cerurilor, adică nici măcar eu, care mă consider mai păcătoasă ca soţul meu, dar eu am dragoste pentru bunul Dumnezeu.
- Magdalena a întrebat 14 ani ago
- last edited 4 luni ago
- You must login to post comments
Necunoscute sunt căile Domnului soră Magdalena, necunoscute pentru noi păcătoșii! Și deseori, judecata Domnului este cu totul diferită de cea a oamenilor, nu în zădar Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură ne îndeamnă să nu judecăm, afirmând cu certitudine că toată Judecata este dată Fiului și Sfinților, care vor judeca pământul! La întrebarea Dvs, am să încerc să redau o pildă, spusă de un teolog rus Osipov! El a comparat Credința cu un zbor cu avionul! Primind botezul ortodox, noi primim parașuta, cu care să putem zbura! Iar sectanții, sunt cei care sar din avion fără de parașută! Pot oare să ajungă vii acești oameni pe pământ neavând parașuta? Osipov spune că da! Și descrie un caz, din timpul celui de al doilea război mondial, când un soldat, căruia ia fost bombardat avionul a sărit fără de parașută! Ajungând aproape de sol, a nimerit prin niște nămeți de zăpadă, în fine, a rămas viu! Așadar, în concluzie putem spune că ar putea să se mântuiască și unii sectanți, cu toate că nu au parașuta (adică, adevărul de credință), dar totuși, e mult mai sigur să sari din avion cu parașută! Șansele să ajungi viu pe pământ sunt practic 99.9%. Tototdată, nu trebuie să uităm niciodată că 0.01%. cu toate că au parașută nu ajung cu bine (din diferite motive)! Nu știu pe cât am fost de explicit în cele de mai sus, dar ideia e că, tot mai sigur e în ortodoxie, care îți dă tot de ce ai nevoie pentru mântuire, decât într-o sectă, care te impune să sari fără de parașută! În ceea ce ne privește, noi datori suntem să ne pocăim de păctele noastre și să nu uităm niciodată că și Petru sa lepădat de Hristos, dar sa pocăit, sincer și cu lacrimi! Dacă va da Domnul și Dvs. și soțului Dvs. o astfel de sfântă pocăință, există șanse reale, ca să moștenți Împărăția Cerurilor și viața ce veșnică!
Iar sărmanul sectant, tot fără de parașută va rămânea…
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.