mânia

Sărut mâna prea sfințite părinte! Mă rog dumnevoastră să mă ajutați cu un sfat. Mă consider o persoană cu un caracter destul de bun, mi se face milă repede de orice și oricine și sunt prietenoasă, dar am un mare defect: când mă supăr pe cineva, chiar dacă e o persoană dragă exagerez, gândesc prea urât despre el și spun lucruri în gândul meu sau cu voce tare prea urâte despre el. Într-un cuvânt toată iubirea aceea se transformă într-o ură prea mare. Chiar dacă-mi trece repede, nu pot urî o persoană, sau cel puțin nu pentru mult timp. Pentru că nu-mi place să fac rău celorlalți… dar ce sfat îmi dați pt momentele acelea de întunecime a minții? Pt că pe moment mă enervez și nu gândesc, dar apoi mă macină și mă simt urâtă în fața Domnului pt ce a putut fi în mintea și la gura mea. Vă mulțumesc din suflet că ne dați ocazia celor ce suntem plecați în străinătate, și nu putem ajunge la biserica noastră dragă decât foarte rar, să ne luminăm mințile! Dumnezeu să vă ajute și să vă binecuvânteze pt bunătatea dumneavoastră!