0
0

Sărut mâna părinte, ne merge foarte prost și am lucrat și de sărbători neștiind, și știind am lucrat și duminicile, din cauza că suntem în străinătate și de multe ori am mers din obligație, trăim împreună de câțiva ani avem un copil și încă nu suntem cununați, ce trebuie să facem ca să fim iertați de către Domnul, dăunăzi am găsit acest sait și mi-a lăsat o impresie plăcută, aici am uitat și de sărbptori și de rugăciuni, suntem niște păgâni, ne odihnim numai când au ei sărbători, sper că prin intermediul dumneavoastră să ne mai ușurăm un pic suflete, vă rugăm, sfătuiți-ne.

  • You must to post comments
0
0

Bună seara. Dacă te trezești în fiecare dimineață și te gândești: nu știu dacă ajung până seara, poate azi mor, ce faci, la ce te gândești în acel moment, ce ați face în a dvs ultima zi de viață?! Sigur ca să fiți cu cei dragi, iertați cu toții și vă veți gândi, iată, în curând voi sta lângă scaunul de Judecată, ce răspuns voi da Domnului pentru toate, ce am făcut eu pentru sufletul meu păcătos?! Am lucrat agoniseli în lumea cea deșartă și mă așteaptă veșnicia în chinuri, se merită oare?! Dacă veți petrece în orice zi cu acest gând, va veni frica de Dumnzeu, păzirea de păcate și aducerea mai des aminte de Dumnezeu. În așa caz, veți dori lepădarea păcatelor și apropierea de Tatăl ceresc, să căutați numaidecât un duhovnic la care să vă spovediți cât de des puteți, ca să începeți lecuirea sufletului, ca să nu vă pierdeți cu desăvârșire sufletul în cele ale lumii. De veți începe cu acești pași, încet va veni și dorința de rugăciune. Căutați să citiți cât mai multe lucruri duhovnicești, sfânta Scriptură, psalmi, căci ajută la umilirea sufletului și pocăință. La noi pe site deasemenea veți găsi multe articole, pe care vă îndemn să le citiți, vă vor fi de ajutor.

Domnul să atragă sufletele dvs spre pocăință și apropierea de El!

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.