Dispute între fraţi

0
0

Doamne ajută.  Acum, cei 4 fraţi suntem fiecare în oraşe diferite, cu greutăţile de zi cu zi. După ce s-au dus la cele veşnice părinţii, unul dintre frati şi-a vrut partea de moştenire, am împrumutat bani de la bancă şi am rezolvat problema prin judecată, ceilalţi fraţi păstrăm casa părintească. În momentul de faţă, eu şi sora mea suntem sunate, la telefon, de acest frate care e înglodat în datorii ca să-l ajutăm prin girare cu locuinţa, lucru care nu ni-l putem permite. Toate discuţiile se transformă în ceartă, care nu ne face bine la nici unul. Părinte, am 48 de ani, toate acestea îmi produc o stare continuă de agitaţie, îmi tremură mâna când îmi sună telefonul, mi-e teamă că voi avea şi probleme la locul de muncă. Eu i-am reproşat la fratele meu că nu mai am nici o obligaţie faţă de el, că nu îmi permit să-l ajut şi să mă lase în pace. Nu reușesc să mai fac faţă la această situaţie, de ani de zile mă terorizeaza cu telefoane, cât am putut noi l-am ajutat. Vă rog să mă îndrumaţi cum să-mi găsesc liniştea.

  • You must to post comments
0
0

Liniștea v-o puteți găsi numai când îl veți ierta din inimă pentru ceea ce face, iubindu-l, acceptându-l așa precum este și rugându-vă pentru el. În așa caz, Domnul vă trimite pacea Sa peste dvs și înțelegere către fratele. N-au rost certurile, vorbăraia și multele explicații, dar să alegeți să rămâneți în liniște și reculegere spunându-i doar: ca Domnul să te ajute, și să vă retrageți în rugăciunea pentru el, așa va slobozi Dumnezeu greutățile și tulburarea și vă veni pacea peste cei ce o cer și la cei smeriți cu inima.

Domnul ne spune: ”Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi pace sufletelor voastre.” Urmați și dvs îndemnării acesteia și negreșit se va împlini cele promise de El: pacea sufletului.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.