Dilemă

0
0

Bună ziua. Aş dori foarte mult să mă ajutaţi cât de puţin cu un mic sfat către problema următoare: timp de aproape 2 ani m-am întâlnit cu un băiat cu care la început mă întâlneam pentru a scăpa de rutină, după care mai târziu relaţia s-a transformat în deprindere. Ambii cădeam în păcatul desfrânării, chiar ne permiteam prea multe, ştiam că nu fac bine da nu mă puteam opri din păcat, pentru că el mă îndemna mereu. Pe parcurs el s-a îndrăgostit orbeşte de mine, dar eu invers nu mai vedeam nimic bun la el, şi totul a luat o întorsătură urâtă, era foarte gelos, mă înjura cu cuvinte din cele mai urâte ba mai rău a început să mă lovească, eu locuind fără părinţi el venea la mine oricând şi îşsi permitea să-mi facă diferite scene. Hotărând să pun capăt acestei relaţii obscure mi se făcea milă de el când venea să-şi ceară scuze şi continuam aşa mai departe făcând tot mai multe păcate împreună. De aproape jumăte de an am hotărât ferm să mă întorc la Dumnezeu , simţeam nevoia Lui, nu mai puteam trăi în lumea asta fără El… am început să merg la biserică, să mă rog mai des, m-am împărtăşit şi nu am mai repetat păcatul curviei cu acest băiat. El a devenit foarte mânios din cauza asta şi a început să-şi provoace deja lui rău, se lovea în cap cu tot ce găsea, şi a încercat să se sinucidă din cauza că eu nu-l mai iubesc. Părinţii lui mă ceartă şi mă acuză că eu sunt vinovată pentru relele care i se întâmpla copilului lor, şi recunosc că eu am permis să meargă totul prea departe, dar vreau să corectez greşeala. Şi el vine la mine, plânge, îşi cere scuze, îmi spune că nu vrea să mă trăiască fără mine , că într-o zi o să se sinucidă pentru că nu mai suportă răceala mea faţă de el. Mă ameninţă şi mă obligă să mă întâlnesc cu el, căci dacă nu îmi va face rău şi mă va blestema să nu fiu niciodată fericită, dar eu Îl pun pe Dumnezeu mai presus. Totodată mă doare sufletul să-l văd cum plânge şi suferă şi mie frică să nu facă o nebunie şi să mă mustre conştiinţa că din cauaza mea a pierit un suflet. Cu mare plecăciune mă închin la voi Sfinţi Părinţi şi ajutaţi-mă vă rog cu un sfat şi indicaţi-mi o rugăciune care să o fac pentru el. Nu vreau să fac nimănui rău, şi nu vreau decât linişte şi pacea care mi-a fost tulburată până acum neîncetat, vreau doar să obţin dragostea de Dumnezeu atotprofundă. Vă mulţumesc pentru timpul acordat.

  • You must to post comments
0
0

Dragă Ioana , ma bucură faptul că conștiința ta e trează, că te mustră pentru scârbosul păcat cu care lai supărat pe Dumnezeu până acuma. Lasăl pe el să înțelragă că viața nu e numai desfătare și dezmerdare trupească  cu care a fost alintat până acuma. Și apoi dacă a îndrăznit să te lovească nul înteresezi tu ca un membru a familiei pe viitor, adica să formați o familie , în tine a găsit pe cineva pe care poate folosi după voința lui păcătoasă, diavoliască. Ce vei putea să dai în schimb Domnului pentru sufletul tău dacă îl vei perde? Așa că lasăl că nu va fi nimic rău cu el , credemă așa oameni numai vorbesc dar de făcut ceva real nu sunt capabili sunt lași. Fii fiică adevărată a Domnului și El te va călăuzi spre împărăția Sa .

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.