Viaţa

Doamne ajută şi Sărbători fericite! Nu ştiu cum să scap de iadul din viaţa mea…, am nişte probleme spirituale de 7 ani de zile, în 2004 am ajuns la o mănăstire şi am cunoscut un preot, care m-a ajuat până la un moment dat să mă ridic, dar ne-am îndrăgostit unul de celălalt, eu mai puţin la început, după problemele pe care le aveam, am comunicat 4 ani, zi de zi, la telefon şi îmi găsisem alinarea în comunicarea cu el. Totul părea că merge spre bine, mă refer la starea mea sufletească, deşi nu eram vindecată complet, dar mă simţeam mai bine şi în siguranţă că am un prieten de nădejde, care îmi spunea în nenumărate rânduri că nu mă va părăsi în încercările din viaţa mea şi de asemenea mă implora să nu-l părăsesc pentru că nimeni nu mă va mai iubi ca el, am trăit într-o confuzie pentru că îl iubeam mai mult pe el decât pe Dumnezeu. Acum 2 ani a fost mutat într-o mănăstire de maici, şi de atunci mă evită, sunt convinsă că s-a ataşat de o maică, asta dovedind-o şi mesajele pe care şi le trimit, faptul că vorbesc toată ziua la telefon, aceste lucruri le-am aflat în timp. Eu nu mă mai pot ruga, la biserică când merg, mă urmăreşte imginea lui, cuvintele lui, retrăiesc în sufetul meu tot ce a fost şi nu pot ieşi din această înşelare a celui rău. Încă mai ţinem legătura, vorbim la tel. Dar totul este formal, el jucând rolul că încă ţine la mine, dar probabil decât pentru a nu se întâmpla ceva rău cu mine. Nu mai pot trăi în minciună. Îmi vine să mă răzbun pe el, pentru că mi-a distrus sufletul fără cea mai mică remuşcare. Nu înţeleg de ce nu se impune ca preot de mănăstire, să fie duhovnici, decât atunci când au pregătirea necesară pentru a nu distuge sufletele care ajung pe mâinile lor, iar ei îşi văd în cont de viaţa lor tot în păcat distrugând în continuare şi alte suflete. Vreau să vă întreb dacă greşesc spunând superiorilor lui că nu este demn pentru acea menire. Vă mulţumesc şi mă iertaţi, dar e foarte greu, când cei care ar trebui să ne îndrepte, ne pierd şi predică cu un fariseism care întrece orice măsură.