0
0

Sărut mâna, părinte, mă scuzaţi că vă deranjez din nou, v-am mai scris la întrebarea 3931, aş vrea să va spun că i-am spus prietenului că nu-l mai iubesc ca înainte, că mai ţin la el, dar nu aşa de mult. M-am gândit bine la ceea ce simt pentru el şi am ajuns că lucrul acesta mi l-am făcut cu mâna mea… Noi suntem din acelaşi judeţ, dar din localităţi diferite, ne-am întâlnit în oraş şi apoi am continuat relaţia, dar la distanţă, l-am iubit foarte mult la început, apoi el a început să plece în voiaje şi de fiecare dată mă durea sufletul, plângeam, îmi era dor de el, pentru că niciodată nu am putut sta mai mult împreună, mai mult de sărbători…, apoi anul trecut când a plecat iar în voiaj, tot aşa îi simţeam lipsa, dar după o lună mi-am luat inima în dinţi şi am zis că gata…, nu mai sufăr, să încerc să fac orice altceva, dar să nu mă mai gândesc la el, şi aşa am făcut…, am încercat să mă obişnuiesc fără el, am reuşit dar acum îmi dau seama că mare greşeală am făcut, mi-am înăbuşit forţat toate sentimentele pentru el, tot ce aveam mai drag, şi acum…, nu ştiu ce să fac ca să le recapăt, căci pe el distanţa l-a făcut să mă iubească mai mult, iar eu îl îndurerez enorm cu ceea ce i-am zis…, ce să fac părinte? Mai pot să fac ceva? Eu m-am spovedit, mi-am mărturisit păcatele, dar el încă nu. Nu mai păcătuim. Acum parcă ne distanţăm şi nu-mi doresc. Vă mulţumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze, că ne ajutaţi foarte mult..

  • You must to post comments
0
0

Nici nu știu ce să vă spun soră! Dragostea e frumoasă, mai ales atunci când este inocentă, când nu este îndreptată spre păcat, spre patimă… Cel mai bine, din punctul meu de vedere, ar fi ca să nu aveți nimic ascuns, să încercați, ca tot ceea ce simțiți, în inima și în sufletul Dvs., cu prima ocazie să-i destăinuiți, să decideți împreună cum să faceți în așa mod, ca inimile Dvs. să bată în unison. Repet, e doar punctul meu de vedere. Aici, Biserica nu are ce vă sfătui. Singură trebuie să faceți ordine în sufletul Dvs. și în inimă. Iar Biserica, poate doar să se roage lui Dumnezeu, ca să nu luați decizii pripite!

Doamne ajută!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.