Păcate grele care mă macina şi îmi seaca viaţa

0
0

Binecuvântează-mă, Părinte. Adevărul e că eu sunt un om foarte păcătos, acuma, la 21 de ani fiind, nu îmi găsesc locul pentru că probabil am făcut toate păcatele posibile, multe din ele au fost făcute în copilărie, şi cele mai grave de fapt, acuma vreau să mă pocăiesc, să mărturisesc şi să mi se facă dezlegare pentru că..simt că diavolul are putere asupra mea din ce în ce mai mare, acum studiez în România, şi vreau să îmi găsesc un duhovnic aici, dar sincer nu ştiu dacă am curaj, că am făcut păcate grele, care mă trag în jos cu toată greutatea lor, şi mă lasă fără de putere de a lupta împotriva vrăjmaşului, la biserică merg regulat, în fiecare Duminică, dar de păcătuit nu mai contenesc, spuneţi-mi nişte cuvinte care să mă întărească şi recomandaţi-mi ceva rugăciuni, un canon ceva…vreau să merg la Alba Iulia, să găsesc acolo Duhovnic, dar la câte păcate grele am făcut şi extraordinar de ruşinoase, nu ştiu dacă am tăria necesară de caracter, nu m-am împărtăşit de câţiva ani deja, de când am realizat gravitatea păcatelor săvârşite, off, sufăr de diferite râi păcătoase, offf, Doamne Ajută-mă! Aştept un răspuns.Vă mulţumesc!

  • Andrian a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0
Nu există cale de pocăinţă decât pentru sinucigaşi, pentru că ei nu mai au timp de pocăinţă! În rest, pentru orice păcat, Dumnezeu dăruieşte iertare de păcate, mai ales dacă omul se căieşte de păcate şi îşi doreşte cu adevărat lepădarea de ele. Despre ruşine ce pot să-ţi spun e mai bine să o laşi la o parte şi să te însoţească pe viitor înainte de a săvârşi păcatul. Şi nu trebuie să-ţi fie teamă să mărturiseşti totul ce ce te apasă pe suflet. Duhovnicul este pur şi simplu martorul, prin el Dumnezeu îţi primeşte mărturisirea şi te eliberează de aceste păcate. Dar şi nu eşti tu prima persoană care va mărturisi aceste păcate. Deci aceste gânduri trebuie învinse, căci doar te abat de la calea cea dreaptă. Roagă-te Domnului să-ţi scoată în cale un bun părinte duhovnicesc, care să te ajute la vindecarea sufletească. Poţi citi Canonul de pocăinţă către Mântuitorul nostru Iisus Hristos , dar de te referi la canonul care se primeşte după mărturisire acesta îl poţi primi doar de la duhovnicul tău. Mai citește și pilda de pocăință a vameșului Zacheu care s-a citit în duminica de azi, vezi cum el a călcat peste rușine l-a căutat pe Iisus, și a mărturisit păcatele public , ba chiar și canon singur și-a luat, (Dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, împătrit întorc înapoi.)

Doamne iartă și primește pocăința noastră spre salvarea robilor tăi.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.