Va-ți gândit că o să vă crească din start aripi? Ați crezut că gata, deveniți ? Nu e chiar așa dragii noștri! Tristețea este pentru că sufletul conștientizează greutatea păcatelor săvârșite, și încă le mai plânge. Așa că, e un lucru binevenit. Sfântul Apostol Petru, s-a lepădat de 3 ori de Hristos într-o noapte, apoi s-a pocăit. Dar și-a plâns păcatul toată viața! E și cazul nostru. Nu trebuie să credem că odată mărturisiți, ca și cum ne-am spălat pe mâini și ne-am și înălțat la cer. Dimpotrivă, pocăința, pentru păcatele săvârșite trebuie să persiste poate că, toată viața! Dacă ați mâncat vreo-dată ceva foarte amar, apoi amărăciunea ceea, cu toate că trece timpul, doar aducându-vă aminte, ca și cum ați simți-o pe limbă! E și cazul păcatelor, acrimea cărora vor persista ani buni! Da fapt, ca și la Cuvioasa Maria Egipteanca, pe care patima desfrâului a chinuit-o încă 17 ani, după plecarea în pustie!

Dar oricum, să știți că sunteți pe calea cea dreaptă! Ați pornit-o foarte și foarte bine! Căutați să vă apropiați foarte mult de Hristos și bucurați-vă de marele dar al lacrimilor. Doar, să fiți foarte și foarte atentă, să nu fie lacrimi, în care vă plângeți de mila Dvs. sau lacrimi pentru seriale, ci pentru pocăință!

Preot Iulian Rață