0
0

M-am spovedit de păcate grele şi cu prihănire de sine. De ce acum, după spovedanie am o tristeţe mare şi îmi curg lacrimile din senin? N-ar fi trebuit să mă simt altfel?

  • a întrebat 13 ani ago
  • last edited 3 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

Smile Va-ți gândit că o să vă crească din start aripi? Ați crezut că gata, deveniți Innocent? Nu e chiar așa dragii noștri! Tristețea este pentru că sufletul conștientizează greutatea păcatelor săvârșite, și încă le mai plânge. Așa că, e un lucru binevenit. Sfântul Apostol Petru, s-a lepădat de 3 ori de Hristos într-o noapte, apoi s-a pocăit. Dar și-a plâns păcatul toată viața! E și cazul nostru. Nu trebuie să credem că odată mărturisiți, ca și cum ne-am spălat pe mâini și ne-am și înălțat la cer. Dimpotrivă, pocăința, pentru păcatele săvârșite trebuie să persiste poate că, toată viața! Dacă ați mâncat vreo-dată ceva foarte amar, apoi amărăciunea ceea, cu toate că trece timpul, doar aducându-vă aminte, ca și cum ați simți-o pe limbă! E și cazul păcatelor, acrimea cărora vor persista ani buni! Da fapt, ca și la Cuvioasa Maria Egipteanca, pe care patima desfrâului a chinuit-o încă 17 ani, după plecarea în pustie!

Dar oricum, să știți că sunteți pe calea cea dreaptă! Ați pornit-o foarte și foarte bine! Căutați să vă apropiați foarte mult de Hristos și bucurați-vă de marele dar al lacrimilor. Doar, să fiți foarte și foarte atentă, să nu fie lacrimi, în care vă plângeți de mila Dvs. sau lacrimi pentru seriale, ci pentru pocăință!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.