Tristeste,suparare si neznadejde

0
0

Sărut mâna, părinte! Sunt foarte tristă, simt că nu-mi mai găsesc locul, nu ştiu ce să fac. Simt acum ceva mă trage înapoi, am nevoie de Dumnezeu, vreau să mă simt iubită, vreau să am sufletul plin de credinţă, de linişte, iubire şi fericire. Vreau ca sufletul meu să fie mulţumit, Dumnezeu să mă ierte şi mă ajute. Nu am făcut mari păcate, dar ca orice om, am… E tare greu să trăiesti în nelinişte, nu ştiu ce să fac. Ajută-mă părinte, te rog din suflet…, ce să fac eu ca să-mi găsesc liniştea… Doar să mă rog, ştiu că numai aşa Dumnezeu mă va ajuta şi El mereu a avut grijă de mine, de câte ori am ridicat privirea spre cer, mi-am făcut semnul crucii El m-a ajutat… Ajută-mă, părinte !!

  • You must to post comments
0
0
Dragă soră, unul din cel mai des întâlnite cuvinte din mesjul dvs este „vreau”. Şi poate nu sunt deloc rele aceste dorinţe, dacă nu s-ar referi toate la dorinţele dvs. Dacă ar fi să schimbaţi prioritatea lucrurilor şi să vă întrebaţi ce vrea Dumnezeu de la dvs. Şi să încercăm să îndeplinim voia Domnului. Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubeşte pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui şi astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu. Toţi oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări şi, deşi întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat şi îi întristează, şi aceasta pentru că nu vor să-şi smerească sufletul. Mă refer la cuvintele pe care le-aţi spus „Nu am făcut mari păcate, dar ca orice om, am”, nu aşa trebuie să ne apropiem de Dumnezeu dacă îi vrem şi cerem ajutorul. Noi greşim în fiecare minut al vieţii nostre, prin gânduri, dorinţe, fapte… Şi gravitatea celor ce le facem nu e cazul să o stabilim noi, căci oricum ne afectează sufletul, şi astăzi ne par acestea mici şi neînsemnate, apoi vom considera că sunt la fel şi altele. De aceea e bine să înţelegem că prea puţin bine şi prea mult rău suntem în stare să o facem singuri. Dar cu ajutorul şi mila Domnului ne putem schimba oricând. Celor ce se pocăiesc Domnul le da pacea Lui şi libertatea de a-L iubi. Şi nu e nimic mai bun pe lume decât a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele. În aceasta îşi găseşte sufletul odihna şi bucuria.

Doamne ajută şi mântuire sufletului.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.