datorie creştinească...?!

Sărut mâna, părinte, Doamne ajută la toată lumea şi nouă. Sunt căsătorită de 9 ani de zile, un an jumătate am stat la socri, nu a fost chiar bine (ne păzeam să avem copii, căci mă înţelegeam rău cu socrii, vroiam cu orice chip să mă eliberez de acolo, iar pe soţ nu îl lăsau să fie găzduit la părinţii mei) de aceea am plecat în Italia, prima eu, după o lună jumătate şi soţul, unde am lucrat şi am reuşit cu banii şi cu ajutorul părinţilor mei să ne luăm o garsonieră. Luptăm pentru a strânge bani de casă, dar mă dezbrăcăm în acelaşi timp de porunca Domnului ferindu-ne de sarcina prin pază. Reveniţi în ţară ne-am hotărât să nu mai facem păcatul acesta şi să încercăm să avem un copil. După un an de încercări, în 2008, am rămas însărcinată însă totul a avut o turnură neaşteptată ca urmare a pedepsei Domnului, pentru neascultările noastre, în special ale mele. Am avut trei vise prevestitoare din mila Domnului- care nu voieşte moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu- a ceea ce urma să se întâmple, un avort căci încă de la primul ecograf realizat la Tg. Mureş, la un doctor ginecolog credincios în Dumnezeu şi foarte competent, s-a constatat că copilul avea o dezvoltare cu totul anormală (hidroencefalie simetrică, deviere sept mediană, un cerebel cu aspect şi formă cu totul specială), iar în urma avortului s-a constatat şi o gaură în abdomen, practic intestinele ieşeau afară. Ce se întâmpla dacă păstram o astfel de sarcină, în cel mai fericit caz extirparea uterului însă copilaşul meu nu avea nici o şansă de supravieţuire. Am văzut şi eu cu ochii mei, deci exclud cu desăvârşire posibilitatea unui diagnostic fals. Dilema, mai bine zis răscrucea la care eu mă aflu, este că mi-este frică să mai încerc să rămân iarăşi însărcinată, în ce păcat mă aflu părinte? Doctorul, Dumnezeu să-l ajute, a spus că:\”dacă e genetic şi următorii pot ieşi la fel…ar trebui făcute analize acolo la cromozomi…aici este şi cum vrea Dumnezeu, şanse50%\”. Adevărul că îmi este frică, deşi cred în Bunul Dumnezeu şi Măicuţa Domnului îmi este frică de o altă încercare, dar nu pentru mine, ci pentru un alt păcat al avortului, pentru un alt suflet de copil nevinovat să fie aruncat \”la rebuturi\”, mă cutremur părinte numai cât mă gândesc la o altă catastrofă, iar copiii în ziua de astăzi se nasc tot mai fragili, iar statistica malformaţiilor este de că un copil din 20, se nasc cu probleme în care20% sunt genetice, iar doar10% din cauza altor factori! Astfel, mă aflu căzută iar cu soţul în păcatul lui onan, pentru a preveni dezvoltarea defectuoasă a altor sarcini, păcat mărturisit mereu la preotul duhovnic. Cât de mult mă voi canonisi pe cealaltă lume? Sunt credincioasă, dar şi realistă, nu ma pot îmbăta cu apa rece să încerc fără a lua în calcul eventualitatea că…apoi, analizele genetice costă enorm, deocamdată ar fi posibilă amniocenteza însă riscul dezvoltării defectuoase a unui alt suflețel, mă cutremură, ştiu că ce este cu neputinţă la om este cu putinţă la Dumnezeu, dar reţinerea mea este mare, frica mă doboară iar îndemn sufletesc să mai încerc nu ştiu de care gând să ascult, mi-este frică tare de un alt eşec, dar nădăjduiesc şi mântuirea. Oare mântuirea unei femei căsătorite, dar cu oprelişte de la a rămâne iar însărcinată, nu este posibilă, oare se mântuiesc numai femeile ce nasc prunci? Iertaţi-mă, nu vreau să duc pe nimeni în sminteală, mai ales însă că mă declar, chiar şi acum, total împotriva avorturilor, chiuretajelor, a metodelor abortive de contracepţie şi fecundare în vitro. Mulţumesc anticipat pentru răspuns, Dumnezeu să ajute la toată lumea şi nouă, căci trăim vremuri grele.