Bună ziua. Am 27 de ani, am o relație de 9 ani cu un băiat…, am avut vise alături de el, am visat la casa noastră, la copilul nostru, la iubire veșnică. Ne-am iubit enorm. A fost primul meu bărbat, m-a protejat mereu, m-a divinizat, m-a respectat…, până acum 3 ani când a uitat de tot de mine, în sensul că a făcut o prostie, anturajul pe care îl avea l-a făcut să cedeze. S-a dus la furat mai exact. Visa atât de mult că vom avea casa noastră, încât a crezut că din furat va realiza ceva. A fost arestat într-un final acum 3 ani cum spuneam. Am suferit enorm, nu vă puteți imagina cât de dureros e să îți vizitezi omul iubit la pușcărie. Am făcut tot pentru el, l-am ajutat foarte mult, totul s-a năruit în jurul meu, mă băgasem în datorii ca să pun avocați buni, ca să îi car pachete… Am fost chiar și să fac dragoste cu el acolo, pentru că la un moment dat pentru buna purtare ai dreptul la un așa zis conjugal. Toate pentru el le-am făcut. A avut condamnare 4 ani din care a executat aproape 3 ani pentru bună purtare. L-am așteptat până în ultima clipă și i-am fost alături zi de zi acolo. Îmi luasem o mare piatră de pe inimă când a venit acasă, dar în același timp eram și supărată că aveam datorii mari la prieteni. Au trecut 6 luni, el s-a reintegrat foarte greu, închisoarea te schimbă foarte mult… Zilele trecute, mai exact pe 3 februarie, stăteam liniștită în pat ma uitam la tv la știri. Îl tot sunasem în ziua aia, dar el nu răspundea, nu ştiam ce se înâmplă… Când mă uit mai atentă la știri, îl văd pe el într-un reportaj cu titlu 2 infractori prinși, trase focuri de armă ca să nu fugă etc. Am leșinat vă spun sincer… nu puteam să cred așa ceva, începuse din nou calvarul de care credeam că nu mai dau niciodată. M-am dus după 2 zile la el la vorbitor și mi-a spus că a făcut-o pentru noi ca să nu mai avem datorii. De fapt nici nu s-a gândit la mine, că dacă se gândea nu mai făcea aşa ceva clar, știe cât am suferit. Mă gândesc să îl părăsesc, vreau să mă gândesc la viitorul meu, încă sunt tânără, dar inima îmi plânge în fiecare seară de milă și de grija lui. De data asta o să-și ia probabil 6 ani. Îl mai iubesc, dar în mine sunt parcă 2 voci, una zice să-l las alta să stau să răbd toate. Mă rog în fiecare seara la Domnul și la Maica Domnului să-mi dea răbdare și cuget bun și să-mi îndrepte pașii pe cărări bune. Voi ce mă sfătuiți dragi părinți? Mulțumesc și să mă iertați.