Binecuvântaţi, părinte. V-am necăjit mult cu întrebările până acum, dar vă rog să mă credeţi că aveam mare nevoie de toate aceste răspunsuri, pentru a face un pic de ordine în sufletul meu, numai bunul Dumnezeu a făcut să vă găsesc, pentru a înţelege cum pot să umplu acest gol din sufletul meu. Şi am înţeles că numai prin rugăciune, încredere şi dragoste sufletească. Eu mă rog pentru cei dragi şi acasă, dar oare cum e primită rugăciunea mea în faţa lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, când eu nu reuşesc să stau în genunchi de vreo 3-4 ani, din cauza slăbiciunilor mele, mă ridic, mă aşez, reușesc să stau foarte puţin în genunchi, câteodată sunt neliniştită, mă chinuiesc gândurile. Dimineaţa câteodată când am o ocupație să merg undeva, fac rugăciune de dimineaţă pe fugă, apoi cum pot citesc pe drum, în parc, în metrou sau mai ales pe internet când merg în birou la soţul, ca să-i dau o mână de ajutor. Seara când ajungem acasă, suntem frânţi de oboseală, iar rugăciunea de seară e numai rugăciunile începătoare din acatiste. Eu ştiu că Dumnezeu e bun şi milostiv, dar eu din ceea ce fac pentru sufletul meu şi pentru cei dragi, nu ştiu dacă e suficient şi dacă e corect ceea ce fac ca rugăcinea mea să fie plăcută în faţa lui Dumnezeu. Părinte vă rog să-mi iertaţi ignoranţa, să nu vă uitaţi la întorsătura cuvintelor poate rău formulate. Vă mulţumesc încă o dată pentru tot. Blagosloviţi.
- Aristita a întrebat 14 ani ago
- last edited 5 luni ago
- You must login to post comments
Bună ziua. De nu vă puteți ruga în genunchi din cauza neputințelor trupești, atunci încercați măcar să îngenunchiați sufletul în rugăciune către Domnul – iată ce este cu adevărat primit! Și ce înțeleg eu prin îngenunchierea sufletului?! Că să fie sufletul fără prihană, gânduri aiurea și cu multă smerenie să stați în fața Domnului în convorbire cu El! De aveți treburi de dimineață, nu e bineplăcută ruga pe fugă, dar treziți-vă 20 minute mai înainte și dedicați acele 10 minute de rugăciune, dar să fiți cu totul cufundat în ea. Astfel începând de la puțin, veți avea râvnă spre mai mult și veți simți plăcere de la rugăciune, nu o veți face ca pe o obligație, doar trebuie să înețegeți că prin intermediul ei sunteți în comuniune cu Dumnezeu și-n acest caz, oare cum să nu simțim dulceața iubirii Sale?!
Doamne, milostiv fii mie păcătosului…
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.