0
0

Sărut mâna și Doamne ajută! Mulțumim pentru sfaturile și ajutorul dat prin intermediul acestei rubrici, o citesc aproape zilnic și am observat că răspundeți la toți indiferent de „natura” întrebării, că unele sunt c-am incomod de pus pentru că sunt mai ‘intime” și de rușine uneori nu le adresăm duhovnicului, vă mulțumim pentru aceasta că ne „luminați” și sunt convinsă că dacă am întrebat și am căpătat răspuns sigur vom face ce este corect, poate nu din prima zi dar…, atunci când știi că nu e bine, parcă conștiința nu ne lasă să stăm în păcat. Știu că începe postul, la noi la biserică unele persoane țin post negru primele 3 zile, fără apă, fără nimic și după 3 zile adică miercuri după slujbă se dă aghiazma mare la cei ce s-au trudit, este bine dacă ne ajută Maica Domnului? Nu e fală Doamne ferește! Că sunt multe „piedici” puse de diavol, ți-e sete, foame, amețeli gânduri aiurea, unii zis că nu e bine că ne slăbim organismul și nu mai putem face față postului, de asemeni în calendar în săptămâna albă zice și dezlegare la pește (am observat c-ati răspuns la unii că nu ar fi dezlegare). Doamne ajută, iertați-mă și mult har vă doresc.

  • You must to post comments
0
0

Mii de scuze, pentru răspunsul în care s-a spus că nu se poate pește! Se poate! Se permite la sigur! Problema a fost abordată și studiată în anii precedenți și răspunsul este în defavoarea peștelui și în favoarea noastră, care îl vom mânca! Smile În ceea ce privește prima săptămână a Postului Mare se face nu pentru fală, nu pentru ca să ne vadă lumea, nu pentru laudă și nu pentru că ne-am pus noi un principiu, ci pentru că așa ne poruncesc Sfintele Canoane, așa au făcut Sfinții Părinți, iar noi, ca niște slugi netrebnice ce suntem, nu avem decât să încercăm să facem ceea ce ni se poruncește! Iar de restul să nu ne îngrijim, pentru că Dumnezeu, care a creat Cerul și Pământul, oare nu ne va purta nouă de grijă, întărindu-ne în perioada Postului? Este absurd să credem acest lucru!

Ușile pocăinței, deschide-le nouă…

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.