Păcătoasa

Sărut mâna, părinte! Mă macina un păcat pe care l-am săvârşit, având vârsta de 21 de ani. Am fost până la acea vârstă fecioară, dar într-o zi am căzut în păcatul malahiei, pot zice că am făcut dragoste cu diavolul. Am căzut în capcana lui. Mi-am dat seama imediat că am greşit şi mă luptam mereu să nu cad iaraşi în păcat şi de câte ori mă ridicam din păcat, de atâtea ori cădeam. A trecut o perioadă şi am întâlnit un băiat, şi m-am gândit în sinea mea că dacă voi avea relaţii sexuale, voi scăpa de acest păcăt greu. A fost o relaţie de coşmar cu acel băiat. Mereu îmi zicea că înaintea lui a mai fost cineva, dar eu mereu ziceam că nu, doar cum puteam să-i zic că a fost diavolul. Relaţia după un an de zile, am terminat-o, am pus punct. O perioadă nu mă întâlneam. Am urât băieţii. Mă uram pe mine. Şi a venit în viaţa mea al doilea băiat. A fost unul cu sufletul bun, dar m-am despărţit de el, dându-mi seama că nu-l iubeam şi nu puteam să-i suport nici o mişcare de a lui. Cu toate că mă iubea mult şi făcea orice pentru mine, eu n-am reuşit să-l iubesc şi vedeam cum se chinuie lângă mine. Dar în acest timp a apărut alt baiat în viaţa mea care mi-a furat inima, băiatul pe care-l căutam. Sincer, m-am îndrăgostit de el. M-a cerut în căsătorie şi am acceptat. Am făcut cununia civilă. A devenit soţul meu. Acum el este plecat peste hotare. Şi un timp uitasem de acest păcat al malahiei, dar de când a plecat au trecut 4 luni şi iarăşi am căzut o dată în păcat, al malahiei. Parca îmi luase minţile. Şi încă ţinusem postul Crăciunului ca să scap de această boală şi nu mi-a reuşit. Mă mustra conştiinţa. Uneori mă simt terminată. Mi-e ciudă pe ziua aceea când iarăşi am căzut în păcat. Mi-e ciudă pe mine. Ştiţi cu alte cuvinte îmi mănânc inima din mine. Şi ştiţi de ce, că n-am avut tărie de caracter. L-am trădat pe Dumnezeu, şi l-am trădat şi pe soţul meu. Îmi este ruşine să mă duc iarăşi la preot şi să-i zic iarăşi de acest păcat. N-am putere parcă să lupt mai departe. Sunt cea mai mare păcătoasă. Am senzaţia parcă plânge inima în mine, fiindcă mi-am bătut joc de sufletul meu. Spuneţi-mi vă rog ce să fac mai departe? Toată viaţa voi fi urmărită de acest păcat? Voi putea oare să am copii sănătoşi cu soţul meu? Eu cu soţul am hotărât când se va întoarce în ţară vom face cununia religioasă. Ce trebuie să facem. Să ţin post? Să-mi mărturisesc şi eu şi soţul păcatele? Cum să procedăm?. P.S. Pe această cale vreau să le spun tuturor tinerilor să vă rugaţi cu adevărat la Dumnezeu, ca să nu cădeţi în acest păcat. E foarte greu. Mă rog de mă iertaţi părinte că v-am obosit cu povestea mea şi cu întrebările mele.