Pruncii nenăscuţi

0
0

Binecuvântaţi şi iertaţi. Părinte, sunt însărcinată în 20 săptămâni şi cu 2 săptămâni în urmă, am fost la ecograf, unde am primit o bucurie – după doi băieţi pe care îi avem, aşteptăm o fetiţă, însă bucuria nu a durat prea mult…, au depistat la copil nişte chisturi a plexurilor coroidale. Am plecat la Chişinău unde au depistat o infecţie intrauterină, ceea ce înseamnă că micuţa se poate naşte cu malforamţii sau mai rău pot pierde sarcina. Unii medici „m-au încurajat” să plec urgent să întrerup sarcina, că nu ne trebuie copil cu handicap. Am încredere mare în pronia lui Dumnezeu, dar vă rog mult faceţi rugăciuni şi d-stră, căci noi încercăm în toate mănăstirile unde avem ocazia să lăsăm slujbe, până şi la Sfântul munte am transmis un pomelnic. Iertaţi şi binecuvântaţi şi rugaţi pe milostivul Dumnezeu să se îndure de mine păcătoasa.

  • Daniela a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută și Domnul să vă fie speranța. Eu cred că puterile sunt la El. Numai că trebuie să vedeți unde își are boala boldul(rădăcina). Și să ștergeți cu buretele spovedaniei. Apoi veți da naștere fără oarecare complicați. Iar de pomenit vă vom pomeni neapărat. Cei doi părinți v-au și notat deja.

Rugați-vă neîncetat.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.