Mânia

0
0

Sărut mâna! Părinte, cum să fac să mă vindec de patima mâniei, îmi este foarte greu, am o soră geamănă și nu prea ne înțelegem fiindcă avem cam aceeași fire iute și ne certăm tot timpul. Cum să fac să mă cert tot timpul și să nu mai dau frâu mâniei? Vă rog mult, am nevoie de un sfat. Iertați-mi îndrăzneala! Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0
Însuşi Mântuitorul ne spune „Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.” Matei 5-22. Păcatul mâniei este un păcat zilnic pe care îl săvârşim faţă de cei apropiaţi nouă, faţă de prieteni, colegi şi faţă de străinii de care ne lovim pe stradă, întâmplător. Toate conflictele din lumea aceasta îsi au originea în mânia nepotolită. Unul este mânios şi răneşte pe celălalt, care adeseori răspunde cu şi mai multă violenţă. Acest lanţ început nu mai poate fi oprit decât prin apelul la rugăciune, dar la rugăciunea adevărată, “în adevăr şi în Duh”. De aceea nu trebuie să căutaţi la caracterul d-ră sau la surorii, dar să începeţi prin a vă opri deja de la gândul de mânie care vă apare în sine. Căci mai apoi deja nu-l veţi mai reuşi să-l stăpâniţi. Un cuvânt spus la mânie răneşte tot atât de grav ca şi o lovitură fizică. De aceea nainte de a vă exprima mânia, fie prin vorbe sau gesturi, fie numai mental, rostiţi de câteva ori: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa”. Şi încă o metodă de luptă este cultivarea dragostei faţă de aproapele, a bunăvoinţei şi nu în ultimul rând lupta cu propriul egoism.

” Mânia e ca şi un foc, ca şi o flacără care trebuie să muşte din ceva. Dacă acestei flăcări nu-i dai nimic să mănânce, repede ai depărtat acest flagel. Furia n-are putere prin ea însăşi, dacă nu vine cineva s-o hrănească”.  /Sfântul Ioan Gură de Aur/

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.