0
0

Părinte bună dimineața. Îmi doresc mult să mă ajutați, să-mi dați un sfat cum să fac și ce să fac cu prietenul meu. Deja 4 ani ne întâlnim suntem într-o situație foarte grea, mama lui nu prea mă are la inimă și fratele tot. El mereu pleacă singurel acasă, parcă s-ar teme de ceva. Avem 4 ani și nu vreau așa să fie mereu când o să ne căsătorim, cum va fi tot așa n-aș putea așa părinte. Cum să fac și ce să fac că nu-mi place că pleacă singurel fără mine, vreau să clarific situația asta, dar nu știu cum. Părinte ajutați-mă vă rog frumos, am plâns 3, 4 zile și nu știu ce să mai fac, numai să se schimbe toată situația asta.

  • You must to post comments
0
0

Bună dimineața. Știți cum se spune: cu de-a sila nu poți plăcea nimănui. Dvs vedeți din start cum stau lucrurile și trebuie să le rezolvați, ca apoi să nu fie prea târziu și să distrugeți familia viitoare. Ar trebui să vorbiți clar și deschis cu prietenul dvs cum stau lucrurile, căci pare că dvs luați mult mai în serios relația decât o face el. Vă faceți planuri, aluzii, apoi când nu se împlinesc – suferiți singură. El v-a cerut în căsătorie, a vorbit despre asta, ați făcut planuri?! Dacă da, atunci ar trebui cumva să găsiți o soluție să-i împăcați pe toți fără să vă impuneți ori pretindeți multe. Dacă nu, atunci e doar o problemă a dvs, căci pe el implicat tare în relație nu-l văd. Că sunteți de 4 ani împreună nu spune nimic, dacă nu dăinuie dragostea și înțelegerea, încrederea între voi. Fără acestea n-o mai scoți la capăt. Vă îndemn să vă clarificați mai întâi ambii în sentimente, apoi perspectivele de viitor și mergeți ambii la un duhovnic, sfătuiți-vă cu el, vă va ajuta mult. Uneori în viață situațiile, problemele sunt ușoare, noi le facem să devină gigante. Cu puțină încredere în Domnul și credință, toate se rezolvă după Voia Lui cea sfântă și nu după a noastră. Dacă vom gândi așa, bine ne va merge în toate.

Doamne ajută.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.