Beția

0
0

Bună seara Sfițiți Părinți! Mama de multe ori are obiceiul de a se îmbăta pe la vreun vecin sau când vine de la muncă, căci are patima beției, iar noi copii ei (3 la număr) cu toată rușinea am mers de multe ori să o aducem acasă…, dar nu mai vrem să facem asta, căci ne provoacă multă supărare pentru nerușinarea ce o are și vrem s-o lăsăm de voie, iar nu să umblăm după ea de fiecare dată când se îmbată, mă rog cu dragoste Domnului și  Maicii  Domnului pentru ea, doar s-o întoarce la pocăință, dar nu-i pasă…

  • You must to post comments
0
0
Doamne ajută. E o durere mare pe care o simţiţi voi copiii, mai ales că e vorba de persoana care ar trebui să ajbă cea mai mare dragoste, sprijin şi ajutor pentru copii. Mi-am adus aminte de o pildă care a fost postată la noi pe siteu şi care poate ar fi trebuit citită şi mamei d-ră. Un om cuprins de patima beţiei mergea într-o zi de iarnă pe furiş la cârciumă, peste grădinile  înzăpezite. Când îşi întoarse capul, zări în spate pe băieţelul său cel mic, care abia se vedea din zăpadă. – Du-te îndărăt, băiete, ai să te îneci în zăpadă, zise tatăl. – Stai fără grijă, tată, răspunse băiatul, eu calc pe urmele tale. Cuvintele acestea atinseră ca un cuţit pe omul pătimaş, care se întoarse acasă şi a hotărât să nu mai intre niciodată în crâşmă.” Şi dacă nu vă simte mama durerea pe care v-o produce poate ar trebui să-i ziceţi că dacă aceasta e învăţătura sa pentru voi, atunci să nu se mire când copii ei vor păşi „pe urmele ei”. Poate aceste cuvinte o vor pune pe gânduri şi se va opri de la acestă viaţă pe care o duce. Să nu credeţi în niciun caz că e chiar un îndemn pentru d-ră să o urmaţi, din contra exemplul ei şi durerea suferită, sper că va feri de acastă patimă pe veci. Şi nu vă părăsiţi rugăciunea şi încrederea în ajutorul Domnului şi a Măicuţei sale pentru ea. Mult poate rugăciunea celui drept şi nădejdea celui curat cu inima. Mai ales a unui copil pentru mama sa.
Doamne ajută-i pe aceşti copilaşi să-şi aducă mama la adevăr…
Prot Victor Mihalachi
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.