Divorțul

0
0

Părinte, bună ziua. De 3 ani sunt căsătorită și acum 2 luni am aflat că soțul meu mă înșeală încă înainte de nuntă cu una și aceeași fată. M-a învinuit că eu sunt de vină că se destramă căsnicia că sunt grasă și alte pretenții, a fost voia lui Dumnezeu ca eu să aflu adevărul și să nu mă învinuiesc pe mine. După ce am aflat, l-am iertat și am zis să mergem mai departe și să uităm totul, a acceptat. Dar, după 2 săptămâni, a venit și a cerut divorțul motivând că are sentimente față de fata ceea și vrea să fie cu ea. Ce fac eu acum?  Mă bântuie cele mai negre și mai urâte gânduri, furie, tulburare, răzbunare, am devenit mai rea ca niciodată. Ce să fac? Oare o să-mi mai refac vreodată viața? Oare asta e voia lui Dumnezeu? Nu știu ce să fac, mă simt pierdută.

  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, ştiu că vă este foarte greu să depăşiţi acestă trădare şi viaţa din continuare pare lipsită de sens, de atât şi menţionaţi despre o refacere de viaţă, dar cum nu ar evolua această stare din familie înceracţi să nu uitaţi că viaţa aceasta este doar o etapă spre veşnicie şi cât de grea sau nedreaptă nu v-ar părea, nu e aici sfârşitul, ci doar începutul. Încercaţi să căutaţi vindecare la Dumnezeu, căci pentru fiecare din noi are tămăduire şi sprijin. Noi din păcate nu ştim să le căutăm. Nu lăsaţi inima să vi se împietrească de la acestă durere, cu atât mai mult nu căutaţi răzbunare, lăsaţi-le în seama Domnului. Iar durerea pe care o simţiţi relataţi-o Domnului în rugăciune, de sunt lacrimi lăsaţi-le să fie, numai ură şi răuatate să nu fie. Rugaţi-vă Domnului să vă dea putere să vă iertaţi soţul, dar nu de dragul iertatului, dar că să puteţi şi dvs să mergeţi în continuare înainte şi chair să vă ajutaţi şi soţul să iasă din acestă rătăcire. Aceste lucruri nu sunt imposibile şi anume de vom proceda aşa vom fi plăcuţi Domnului. Iar despre cererea de divorţ al soţului cred că aşa şi puteţi să-i transmiteţi, că oricum faţă de Dumnezeu nu există o desfacere a căsătoriei, şi de va insista în acestă rătăcire el va purta răspundere pentru nepăstrarea cu sfinţenie a acestei legături. Dvs însă nu deznădăjduiţi, căci cel ce rabdă până la urmă acela se va mântui şi cred că mai mare plată nu are rost să căutăm.  

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.