Extratereștri

0
0

Săut mâna parinte! Am citit articolul „Semne din Cer” – Perspectiva Creştin – Ortodoxă asupra OZN-urilor şi un pic am fost amuzat de faptul că biserica ortodoxă priveşte aceste fenomenuri ca deobicei, mereu asociindu-le cu diavolul. Oare c-am de ce nu ar fi posibile vieţi pe alte planete, oare c-am de ce pământul nostru ar trebuie sa fie unicul şi singura planetă potrivită pentru viaţă, atunci când deja cunoaştem că există nenumărate galaxii, ne mai vorbind de sisteme solare? De ce mereu biserica la orice ce se întâmplă priveşte şi încearcă mereu să lămurească lucrurile într-un mod mereu băbesc şi nu într-un mod mai modern unde credinţa să se coreleze cu ştiinţa şi înţelepciunea pe care de fapt ea şi le cuprinde în consesul său?

  • Daniel a întrebat 13 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

E drept ceea ce spunea Cuviosul Paisie: duhul lumesc contemporan a intrat până-n oase și omul vede totul deja anapoda! Și de ce știința încearcă să lămurească totul ateist?! Și dacă există atâtea galaxii și vizite în spațiu, cum de nu s-a demonstrat nici urmă de altă viață pe alte planete?! Apoi Sfântul Serafim Rose a spus ce sunt aceste arătări OZN – sunt arătări diavolești! Da, numai așa poate Biserica să explice, cum spuneți dumneavoastră: băbește, dar știe Domnul de ce ea așa răspunde. Noi, frați creștini, nu avem interese de viețile de pe alte planete. Și ele vor fi judecate după mediul în care se află ele. Noi avem interes după rai. Și uite că nici o ființă din rai nu am văzut să vină. Noi după ceea ce avem interes despre aceea și vorbim. Cei care au interes după OZN-uri nu au decât să vorbească de ele. Când cei care vorbesc despre OZN-uri vor vedea îngeri venind în această lume să ne anunțe și pe noi, până atunci puțină atenție cuvintelor lor.

Ceea ce este omul aceea și vede. Eu sunt nimic de aceea nu văd ceva!

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.