Hristos a Înviat! Dă-mi Doamne minte să zic așa ca sa fiu înțeleasă! Cresc într-o familie de creștini-ortodocși. Nu vreau să zic că părinții și buneii nu mă educau sau nu mă învățau ce ține de Dumnezu, dar totuși ceva în lăuntru îmi spunea că nu e destul… singurică abia din clasa 10-11 am început să frecventez Biserica, nu așa de des, dar totuși.. a apărut atracție și mai mare de lăcașul sfânt și de Dumnezeu.. am început să mă duc la mărturisire și la împărtășire… dar acum abia la vârsta de 26 de ani am aflat din cărțuliile religioase, că nu trebuie să ascunzi nimic de preotul la care te spovedești, că ține de păcat… am avut eu niște păcate care mi-era rușine și în gând să le spun.. cu alte cuvinte nu puteam găsi un duhovnic căruia aș putea să-i deschid inima până la sfârșit și să-mi mărturisesc toate păcatele… m-am rugat mult la Dumnezeu să mi-l arate pe părintele meu duhovnic. Abia anul trecut am început să frecventez o mănăstire care se afla nu departe de orașul meu! La prima slujbă s-au întâlnit ochii mei cu ochii unuia din părinții care duceau slujba în mănăstire, ceva în lăuntru mi-a spus „el este”, țineam post ca să fac o mărturisire generală, dar nicidecum nu mi se primea să-l găsec pe părinte, ca era ba în deplasare ba eu nu puteam nici decum ajunge și totuși două  săptămâni în urmă m-am mărturisit și m-am împărtășit.. însă cu mare greu am ajuns la mărturisire la părinte, el spovedește mai mult slujitorii mănăstirii.. Și aicea apare la mine așa o întrebare: acest părinte ce nu îmi va putea fi duhovnicul meu pe viitor? Eu deacum nu-mi imaginez să-i mărturisesc  altui părinte despre durerile și bucuriile mele. Așa de tare m-am atașat de părintele Andrei, până la lacrimi, întrucât mă și tem să-l întreb de aceasta și să primesc răspuns (ca să mă adresez la alt părinte). Așa mă tem să nu-l pierd! Vă rog să mă iertați că vă deranjez. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunteți și ne ajutați! Dumnezeu să vă păzească și să fie milostiv de toate realizările dumneavoastră!