Hristos a înviat! Am și eu câteva întrebări… Când spuneți că pe iehoviști, sau baptiști sau penticostali trebuie să-i eviți și să nu-i iubești, oare nu înseamnă că nu țineți cont de cuvantul lui Dumnezeu? Eu știu că el a zis să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți și că cine nu-și iubește aproapele nu-l poate iubi pe El. Și mai cred că dacă faci tot ce poți să păzești cuvântul lui Dumnezeu, nu mai contează din ce religie faci parte. Biserica din ziua de astăzi e cea mai bogată instituție din lume, iar săracii mor de foame… Cum justificați asta?
- Alina a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Nu justificăm nici de cum, pentru că nu aveți deloc dreptate! Atunci când faceți o afirmație, este bine să o bazați, cel puțin pe niște date statistice! Dvs. nu ați prezentat nici un argument, precum că Biserica ar fi cea mai bogată instituție! Aici, este loc pentru un șir de întrebări din partea noastră: sursa Dvs. de informare, despre care Biserică este vorba, despre cea Ortodoxă, sau faceți referire la toate religiile lumii, sau de cea din Moldova, sau de cea din România, din Rusia… Și chiar dacă le-am lua pe toate la un loc, oricum, toate cultele existente nu ar fi mai bogate decât multe alte instituții publice! Microsoft, ca exemplu! Mai departe, o altă afirmație de a Dvs., Se spune ”Să iubești pe aproapele tău”! Dar cu ce îmi este apropiat Martorul lui Iehova? Cu aceea că îl batjocorește pe Dumnezeu prin învățăturile lor absolut depărtate de Adevăr? Să continuăm! Mântuitorul Hristos cum îi numea pe farisei sau pe cărturarii Vechiului Testament: ”Pui de năpârci, farisei fățarnici…” Așa că nu putem spune că Mântuitorul nu-i iubea? Îi iubea, dar încerca să-i corecteze carecumva, arătându-le la păcatele lor! Ortodocșii fac la fel! Ca oameni, le purtăm toată stima și respectul și ei fiind creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu! Dar păcatul din ei (rătăcirea în credință și în învățătură) nu putem să o iubim și să o tolerăm! Împotriva acesteia, clar lucru că ne ridicăm! Și, cred că nu o să găsiți în textele noastre referitor la cultele religioase îndemnuri de a arunca cu pietre în sectanți sau ai numi cu cuvinte necenzurate! Totodată, ve-ți afla îndemnuri de a nu asculta și a nu-i primi în casa Dvs! Dar precizăm, pentru a nu lăsa loc interpretărilor: Nu-i primim ca pe niște predicatori, dar ca pe niște oameni, care sunt în drum, sau sărmani, sau flămânzi, totdeauna îi primim și le folosim ca apropiaților noștri, fără însă a lăsa loc ereziilor!
În privința mântuirii și a păzirii Cuvântului lui Dumnezeu! Adică, după părerea Dvs. nu contează că ăsta crede în faptul că Hristos s-a răstignit pentru noi, iar celălalt nu crede deloc în Hristos! Din punctul Dvs. de vedere, Jertfa lui Hristos, nu contează, da? Sau, faptul că unul crede în reîncarnare, adică în faptul că el va muri și se va naște ca o floare sau ca un porc, iar peste ani va fi din nou om, poate, tot nu contează? Pentru că ortodocșii cred în existența raiului și a iadului, cred în faptul că fiecare dintre noi este unical! În fine, vă dați seama, șirul exemplelelor poate continua la nesfârșit! Nu e corect să crezi de dragul crezutului dragă Alina! Sfânta Scriptură ne poruncește foarte clar: În credință trebuie să fim fierbinți, pentru că dacă vom fi reci sau călduți, Dumnezeu ne va vărsa de la fața sa! Vă îndemn și pe Dvs. să cercetați Scripturile, după cum ne îndeamnă și Mântuitorul Hristos! Pentru că, Adevărul vă poate face vii! Și, încercați să vă documentați nițel mai bine, până a arunca învinuiri la dreapta și la stânga!
Sper, că în mesajul meu ați citit Duhul dragostei, deși, seamănă mai mult a mustrare! Sfânta Scriptură ne îndeamnă foarte clar: ”Mustrați cu Duhul Blândeții”, ceea ce am și încercat să fac mai sus! Nu am făcut-o cu răutate, precum nici medicul nu taie pentru că vrea să-i facă rău omului, ci taie pentru a scoate răutatea! La fel și eu, am încercat să fiu ceva mai dur, pentru a vă face să înțelegeți că Hristos, pe cine iubește biciuiește! Și o face din dragoste!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.