Hristos s-a Înalţat! Referitor la articolul La cine mergem în biserică, ceea ce a-ți scris în acest subiect, aceasta este realitatea. Eu fiind o persoană prezentabilă, că orice mi-aș pune pe mine, cât de simplu, îmi stă bine. Asemenea probleme am avut și eu, nu m-au agreat și m-au înlăturat din jurul lor. Deși, eu mi-am dorit să mă apropii de ele, dar ele m-au respins. Ba mai mult, un domn mi-a atras atenția, copilul meu să nu se apropie de a-l lui, omul acela fiind bogat cu faimă în biserică. Am plecat dezamăgită din acel loc, pentru că nimeni nu venea cu un sfat, cu o vorbă bună. Și de altfel este singura Biserică ortodoxă din acel loc, și sunt tristă pentru că eu doresc din tot sufletul să mă apropii de Tatăl Ceresc, să pot să plâng, să am unde să îmi spun of-ul, să mă închin, dar nu m-au lasat.
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Cu adevărat s-a înălțat. Este dureros desigur aceste întâmplări dar trebuie să le trecem și pe acestea. Trebuie să înțelegem că Hristos nu e numai în zidul Bisericii. Nu vreau să spun că ne mântuim fără biserică, dar în acele biserici în care se întâmplă asemenea lucruri slăbește Harul lui Hristos. De aceea vreau să îndemn foarte sârguincios pe preoții zilelor noastră să stea strajă în Bisericile în care sunt păstori pentru a păstra duhul sfințeniei între membrii turmei. Însă dumneavoastră personal vă recomand să rămâneți mai mult în rugăciune și aceste poticniri să le primiți ca o palmă de îndreptare. Că sunt convinsc că mai aveți și dumneavoastră neajunsuri care trebuiesc îndreptate. Și această vonvingere am primit-o din cuvintele dumneavoastre: „Eu fiind o persoană prezentabilă, că orice mi-aș pune pe mine, cât de simplu, îmi stă bine”. Poate că ați încercați să readați realitatea. Dar important este să trăim întru Hristos și Hristos întru noi. Și numai atunci nu ne mai va sminti nimic în această lume. Faptul că ne mai smintește ceva înseamnă că nu trăim credința în totalitate. Meditați la cele spuse și căutați cheița adevărului.
Hristoase Doamne ține turma Ta la limanul vieții Sfinte.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.