Bună seara, părinte. Sunt o persoană căreea nu-i place să se roage din cărţi, nu îmi plac acatistele, psalmii, uneori mai citesc Paraclisul Maicii Domnului, sau stau şi mă rog cu cuvintele mele. Cât de grav este? Îmi place să citesc cărţi, scriitori, psihologi, care vorbesc de legătura cu Dumnezeu, parcă în acele cărţi Dumnezeu e mai uman şi nu aşa de crunt cum îl văd eu în cărţile de rugăciuni, biblie. Uneori simt că fiecare pas al nostru este păcat, simt că mă sufoc, mă întreb de ce ne-am mai născut, dacă în continuu păcătuim? Mă scuzaţi, încerc doar să am o fărâmă de credinţă, căci evident nu o am, încerc să găsesc răspunsuri, care nu mă mulţumesc. Aş vrea să cred cu toata fiinţa mea şi să nu mă mai îndoiesc niciodată, dar nu pot. Cu siguranţă sunt slabă de caracter, slabă în tot. Nici nu mai ştiu care a fost întrebarea care doream să o pun. Mă scuzaţi.
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 11 luni ago
- You must login to post comments
Bună să vă fie inima. Orice rugăciune e primită de Dumnezeu şi cea pe care o spunem din propria simţire, durere şi cele care există deja. Doar că cele din urmă se bazează pe o simţire, apropiere mai mare de Dumnezeu pe care au avut-o cuvioşii şi sfinţii părinţi care ni le-au lăsat. Deci nu este nimic rău că vă folosiţi de propriile cuvinte la rugăciune, dar nu trebuie să le ignorăm nici pe cele existente. Iar despre restul frământărilor, nimic nu putem face fără de Dumnezeu. Şi mai ales cele ce ţin de viaţa duhovnicească. Toţi suntem slabi şi avem neputinţile noastre, dar pentru cei care cer cu dragoste, smerenie, există mereu ajutorul bunului Dumnezeu, care mereu e gata să ne ajute. Noi mai mult ne încredem în propriile puteri şi de atât şi nu realizăm nimic.
Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide!
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
