Sărut mâna, părinte.Vă rog mult să mă ajutați cu un sfat, căci am mare nevoie de el. M-am născut într-o familie creștină, însă până nu demult, am trăit într-o adâncă nepăsare față de credință. Nu mergeam la biserică, doar 1 dată-n an, de postit nici vorbă, și iată că Domnul a vrut să ne trezească din starea noastră păcătoasă, și ne-am mutat cu traiul într-o altă casa, unde chiar sub fereastră e o bisericuță…, am venit o dată așa, din interes, și am rămas fascinată de frumusețea slujbei…, am început să vin din ce în ce mai des, iar acum nu lipsesc, practic, niciodată. Dar mă doare sufletul de ceilalți ai mei…, fratele meu e ateu, îl aduceam înainte cu deasila la biserică, iar acum nici așa nu putem, căci a trecut de mult de vârsta copilăriei. Mama mea vine din când în când la biserică, dar răruț…, odată ne-am luat de vorba de sfârșitul lumii și mi-a zis că crede că Hristos va veni să judece lumea, dar azi a zis: Vom muri și gata! Am izbucnit în plâns când am auzit-o…, uneori se supără că merg prea des la biserică, vrea să fiu ca toți ceilalți. Din cauza mea de multe ori zice: ce copil mai am si eu! se enervează și zice că pleacă, iar eu să fac ce mă duce capul…, dar ea mă iubește, știu că îmi vrea binele și eu port vina…, iar tata e pasionat de lectura cărților despre rugăciune, sensul vieții etc., dar a ajuns la părerea că adevarul e unul iar căile spre el sunt multe, adică și budismul, ioga etc., și de el mă doare sufletul… Uneori, simt că am datoria să-i îndrept cumva, nu știu cum, cred că Dumnezeu îmi va ajuta…, dar nu pot afirma că eu sunt perfecă, din contra, sunt și eu foarte păcătoasă… Dar ce mă frământă cel mai mult e că vreau la Mănăstire, acesta e drumul vieții pe care-l visez, alfel nu-mi pot închipui viața mea, simt că chemarea mea e adevărată. Nu cred că voi mai putea aștepta mult, sufletul meu are nevoie de aceasta. Pur și simplu mă gândesc. Să-i las pe ai mei fără ca să le schimb deloc părerea despre viață, și să-mi caut mântuirea mea, nu și a lor? sau dacă plec, Dumnezeu va avea grijă să-i îndrume spre mântuire? Nu cred că voi putea singurică face mare lucru, doar cu Doamne ajută… Vă rog să mă iertați că v-am făcut să pierdeți atâta timp cu istoriile mele, dar nădăjduiesc că voi fi înțeleasă. Vă mulțumim pentru tot!