0
0

Doamne ajută, părinte! Acum câţiva ani m-am spovedit spunându-i unui duhovnic păcatele mari pe care le-am făcut. După 2 ani am săvârşit din nou un păcat mare. Apoi m-am căsătorit, în timpul căsniciei am făcut păcate mari (anticoncepţionale, relaţii nefireşti cu soţul, etc…). De anul trecut am început să merg regulat la biserică, anul acesta de Paşte m-am spovedit, am primit canonul – să citesc un anume acatist (nu am reuşit să-l citesc – e păcat?), să vin la spovedit la 40 de zile, şi să mă împărtăşesc după 3-4 ani. Acum am rămas însărcinată şi îmi doresc ca acest copil să se nască sănătos şi să am o sarcină şi o naştere uşoară. Mă simt foarte păcătoasă chiar dacă mi-am mărturisit păcatele şi mi-a părut rău că le-am făcut, mă întreb dacă mă iartă Bunul Dumnezeu pentru că nu mi-am făcut canonul – nu am citit acatistul! Doamne ajută şi iertaţi-mă, părinte!

  • Elena 32 a întrebat 14 ani ago
  • last edited 12 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră Elena, dvs. vă doriţi să aveţi un copil sănătos, şi încă să aveţi şi o sarcină şi o naştere uşoară. Dar oare nu-şi doreşte acelaş copil sănătos şi Tatăl ceresc, acum vorbind cu referire că acest copil sunteţi dvs. Oare doriţi să fiţi acest copil sănătos. Căci chiar dacă şi v-aţi mărturisit cu căinţă şi părere de rău şi nu aţi revenit la aceste păcate, aţi primit şi un tratament de la duhovnic, pe care l-aţi ignorat, ca pe ceva inutil. Deci cred că ar trebui să mergeţi la o nouă mărturisire să-i relataţi duhovnicului toate acestea şi pe viitor să încercaţi cu stricteţe să îndepliniţi canonul primit. Căci deşi poate fi şi „neplăcut” medicamentul oricum e spre vindecarea sufletlui dvs. Şi mai ales ar trebui acum să duceţi o viaţă mai frumoasă şi mai plăcută Domnului, căci duceţi o răspundere dublă acum şi pentru dvs şi pentru copilaş. 

Doamne ajută şi un copilaş binecuvântat.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.