Neliniştea sufletească, gândurile

Părinte, în urmă cu vreo 5 zile, prietena mea a plecat la Moscova la mama ea în vizită (mama ei lucrează acolo), ştiu că te aşteptai la ceva de genul „mi-i dor de ea şi nu ştiu ce să mai fac”, dar nu este aşa. Părinte, de cînd a plecat ea, multă amărăciune mi-a cuprins sufletul. Această amărăciune este din cauza ca îmi vin multe gânduri care pur şi simplu mă omoară de viu, mă mănâncă. Nu mă tem că ea mă schimbă, vorba deloc nu e despre dragoste sau ceva de genul ăsta (eu ştiu că ea mă iubeşte şi-i cred ei şi eu tot o iubesc şi nu e vorba de asta) e vorba, părinte, de nişte gânduri, care nu ştiu de unde, nu ştiu cum dar mă omoară, nişte gânduri care aparent nimic nu ţi-ar putea provoca dureros, dar eu îmi ies din minţi parcă, şi nu înţeleg de ce. Ca să-ţi fie clar, eu de exemplu, vreau, ca încetul cu încetul, să o fac pe prietena mea să aibă un aspect cât de cât plăcut lui Dumnezeu. Adică, măcar miercurile şi vinerile să umble în fustă măcar în locurile publice, dacă ar purta pantaloni, să-i poarte, dar nu strânşi pe corp ş.a.m.d, într-un fel cât de cât creştineşte. Şi eu am vorbit cu ea pe tema asta, şi ea mi-a promis când se întoarce va fi aşa cum am spus eu, dar părinte, nu mă înţeleg pe mine. De exemplu, ea mi-a spus că se duce (ieri) să-şi cumpere haine, la mine în faţă apare imaginea cum ea se îmbracă în nişte pantaloni şi asta mă mâhneşte până la nesfârşit, chiar dacă eu de aici sunt neputincios să fac ceva, şi plus la asta eu nici nu ştiu ce-şi va cumpăra ea. Părinte, eu nu ştiu dacă ai înţeles ceva, dar crede-mă că şi mie mii greu să-ţi explic. Cu asta s-a început totul, pe urmă, când văd o fată îmbrăcată în patnaloni, tot mă mâhnesc, şi nu înţeleg de ce, sau chiar dacă mi-aş închipui că Iana a mea ar umbla îmbrăcată plăcut lui Dumnezeu, tot sunt mâhnit. Şi pe urmă m-au năvălit fel de fel de gânduri, ca de exemplu, eu mă gândesc cum se va îmbrăca ea la 40 de ani, sau mă gândesc la cuplarea cu dânsa când vom fi maturi şi chiar dacă vom folosi prezervativul (singura metodă de a avea plăcere trupească fără ucidere de copii, şi am să ţin toate zilele oprite de la asta, şi chiar în cele neoprite tot n-o să mă înfruptez cu plăcere trupească, dar aşa, ocazional, ca şi cum ar fi ziua de naştere) absurd pur şi simplu, lucruri absurde, dându-mi bine seama că într-un sfârşit bun eu definitiv am s-o fac pe ea plăcută lui Dumnezeu (pe Iana), şi că plăcerea trupească eu am să o pot răscumpăra cu lacrimile mele, şi cu rugăciunile mele, pentru că judecata Domnului nimeni nu o ştie. Părinte, plângând (aproape toată ziua plâng), mă rog, şi parcă simt o uşurare, dar cum mă gândesc la îmbrăcăminte sau îmi aduc aminte de ceva iar mă mâhnesc. Dar nu numai acest gând, multe altele am care mă mâhnesc şi nu-mi dau pace să trăiesc. Ieri am fost la Saharna, am vorbit cu părintele Gurii, şi el aşa m-a liniştit, am venit acasă bucuros, fără nici o grijă. Seara am citit Acatistul de Mulţumire Slavă Lui Dumnezeu pentru toate, cu atâta evlavie şi cu atâta mulţumire citeam, că Dumnezeu m-a călăuzit şi m-a liniştit, pe la sfârşitul de acatist „Slavă Ţie, Celui ce zădărniceşti planurile nefolositoare”, şi iar am căzut în beznă, din cauza că doresc să mă duc cu prietena şi fratele meu la mare. La mare mântuire n-am să găsesc, şi eu dacă vreau să fac un lucru, care nu-i plăcut lui Dumnezeu, eu permanent îi răsplătesc lui cumva, de exemplu, am promis, dacă mă duc la mare citesc 5 zile la rând câte un acatist în fiecare zi, dar tot părinte nu mă pot linişti, şi nu înţeleg de ce, plus la asta am sa mă duc la Saharna să stau vreo 3 zile la ascultare, şi totuşi. Părintele Gurie mi-a spus, că eu sunt încă tînăr şi fraged, şi nu trebuie să am aşa fel de gânduri, eu trebuie încă să zburd, că sunt încă copil (16 ani) şi eu ştiu şi am promis că am să trăiesc bineplăcut lui Dumnezeu cu familia mea, dar asta va fi cel puţin peste 7 ani, şi eu acum nu trebuie să am griji, mai ales de aşa gen. Trebuie să mai văd lumea, şi să fiu puţin indiferent de unele lucruri, pentru că altfel am să cad în depresie, şi am fost indiferent, ieri, până la acel stih, după care am căzut iar, şi părinte eu cred că aceasta este o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru păcatele mele, pentru că greu sufăr, sau el mă controlează, mă ispiteşte, mă încearcă la tăria credinţei, nu ştiu părinte, sau poate chiar nişte prostii de ale mele, nişte înşelăciuni care pe mine mă fac să sufăr. Plus la asta părintele mi-a spus că încă e prea devreme să decid eu pentru Iana cum să se îmbrace, dar eu totdeauna am decis, ca ea să se îmbrace măcar cât de cât plăcut lui Dumnezeu. Încă una e că, părinte, eu ieri la Saharna nu mă porneam, fratele m-a sculat din somn şi în 5 minute eram îmbrăcat şi plecat, şi am crezut că aceasta e mâna lui Dumnezeu, am crezut că Dumnezeu a ascultat rugăciunile mele, şi că iată mă va linişti, dar acum, nu ştiu ce să mai cred. Cum văd o revistă sau ceva, mâhnire. Azi amarnic am plâns şi m-am rugat la mila lui Dumnezeu, şi parcă acum, mă simt cât de cât miluit pentru că „Fericiţi cei ce plâng căci aceia se vor milui”, şi eu foarte mult nădăjduiesc în aceste cuvinte ale Mântuitorului. Te rog părinte, dacă poţi, linişteşte-mă, dar îţi spun, în acest moment, eu foarte uşor pot sa fiu iar mâhnit de ceva ce-mi vei spune mie dumitale, înţelege-mă corect. Îţi mulţumesc părinte, şi nădăjduiesc că bunul Dumnezeu te va povăţui pentru ca să-mi dai un răspuns liniştitor. P.S Părinte, încă una ce poate fi, eu foarte multe articole am citit de pe ortodoxia, si ele nu-mi pricinuiau nici o mâhnire, dar acum tot ceea ce am citit, tot ceea ce ştiu eu, mi se adună în mintea mea şi mă omoară, mă suge, mă mănâncă de viu (până acum chiar aşa era, la moment, puţin liniştit), şi eu nu demult am aflat că sunt lucruri pe care trebuie să ai binecuvântare să le citeşti. Nădăjduiesc la un răspuns bun. Mare-i mila lui Dumnezeu.