Ajutați-mă vă rog

0
0

Părinte, eu sunt căsătorită de 4 ani și am un copil de 2 ani. M-am înțeles foarte bine cu soțul meu, și ne iubea și pe mine și pe copilul nostru. Până acum 7 luni, când și-a lăsat familia și a plecat cu o prostituată în Italia. De atunci, nu i-a mai păsat de noi. Am fost la cineva care mi-a spus că soțul meu este vrăjit, dar eu nu vreau să cred în așa ceva. Vreau să cred doar în puterea bunului Dumnezeu. Am ajuns în punctul de a-mi lua viața pentru că văd cum s-a distrus familia mea. Mi-e milă de copilașul meu care plânge după tatăl lui. Soțul meu spune că ne iubește, dar că nu are puterea să vină înapoi la noi. Vă rog din suflet ajutați-mă și spuneți-mi ce post, ce rugăciuni să spun, orice doar să știu că o să aibă copilașul meu pe tatăl lui lângă el, și să fim din nou o familie. Vă mulțumesc din inimă pentru ajutor! Dumnezeu să ne ajute.

  • bianca_ezzeddine a întrebat 14 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, în primul rând să alungi orice gând despre dreptul de a-ţi lua viaţa. Nu numai că e un păcat care nu se iartă nicicând,dar şi care te va duce doar într-o singură direcţie – înspre focul veşnic. Şi mai ales că trebuie să-ţi creşti copilaşul. Oare te gândeşti şi la el când îţi permiţi existenţa acestor gânduri. Sper că acestea au fost doar la o slăbiciune şi nu mai revii la ele nicicând. Greutăţi şi încercări în viaţă vor mai fi, că nu există viaţă fără ele. Dar trebuie să le înfruntăm cu tărie şi cu toată dragostea, speranţa şi nădejdea la Dumnezeu. Roagă-te neîncetat Domnului, roagă-te Maicuţii sale Preasfinte şi nu deznădui. De îţi doreşti o famile reunită luptă pentru ea. Dar nu prin a merge „la cineva”, căci Cineva care cu adevărat te poate ajuta e mereu alături. Toate le poţi primi doar de la Dumnezeu. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Nu sunt necesare rugăciuni miraculoase şi speciale, îţi aude Domnul şi fiecare suspin şi îţi vede fiecare lacrimă, dar lăsă deznădejdea şi roagă-te în continuare şi va reveni soţul din această rătăcire şi veţi fi cu ajutorul Domnului o familie unită şi plăcută lui Dumnezeu. Şi ar fi foarte bine să mergi şi la o mărturisire să-ţi cureţi sufletul de aceste gânduri distrugătoare.

Doamne miluiește și ocrotoște familiile noastre.

Prot Victor Mihalachi


  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.