Sărut mâna, părinte. Sunt foarte descumăpnit, de 2 ani nu reuşesc să mă angajez şi mă simt din ce în ce mai inutil. Mă rog zilnic, dar nu am schimbat nimic în viaţa mea, sunt un păcătos. Am 36 ani, nu am fost căsătorit niciodată, sunt gras şi am strabism. Nu reusesc să schimb nimic şi simt că ma trag înapoi toate defectele mele. Ce să fac părinte, cum să pun început bun vieţii mele, să mă iubesc pe mine şi pe cei din jur. Să nu mai judec, să nu mai fiu mândru. Mulţumesc şi Doamne ajută!
- Mugurel a întrebat 14 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate, dvs porniţi de la aprecierile acestei lumi, că sunt aşa şi nu aşa…Nu e atât de important cum vă prezentaţi la exterior, căci acestea nu o să vă apropie cu nici un pas de mântuire. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să arâtaţi altfel decât arătaţi, atunci v-ar fi şi creat altfel. Dar fiecare dintre noi are daruri deosebite, dacă am înţelege şi am aprecia aceste lucruri atunci şi viaţa ar decurge altfel. Pentru Dumnezeu contează sufletul dvs şi de el ar trebui să vă îngrijiţi în primul rând. Să încercaţi să vedeţi cât de frumos şi plăcut este el, căci celelalte nu au o importanţă mare. Iar ca să puneţi început bun, să încercaţi să vă acceptaţi aşa cum sunteţi la exterior şi toate forţele să le „aruncaţi” la lupta pentru dobânirea frumuseţii sufleteşti. Încercaţi să dobândiţi acea frumuseţe care nu va trece nicicând. Acea lumina care va atrage faţă de dvs şi dragostea oamenilor, dar şi harul Domnului. E foarte bine că vă rugaţi zilnic, dar depinde şi pentru ce vă rugaţi. Rugaţi-vă pentru acea dragoste de oameni, de Dumnezeu pe care e imposibil să o dobândim doar prin străduinţa proprie. Rugaţi-vă ca Domnul să vă dea înţelepciune şi să vă călăuzească mereu. Şi vor veni câte puţin şi aceste calităţi şi aceste înţelegeri. Începutul şi sfârşitul oricărui bun este Hristos. Noi singuri nu putem să facem nimic dacă Hristos, cu harul Său dumnezeiesc, nu va lucra împreună cu noi. De ve le-ţi cere le veţi şi primi. Daţi dovadă de credinţă şi vă va spune şi dvs Domnul:
Mare este credința ta, fie ție după cum voiești!
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.