0
0

Bună seara, Părinte, cu toata dragostea, nu înţeleg de ce acceptă (tolerează) Sfânta Biserică Ortodoxă căsătoriile de după divorţ. Soţii după Sfânta Taină a Cununiei, rămân pentru eternitate un trup, indiferent de ce artificii birocratice fac ei. Noi pe pământ trebuie să fim într-o jertfă continuă, nu trebuie să fim nici împliniţi, nici satisfăcuţi, nici împăcaţi, „lepădaţi-vă de sine, luaţi-vă crucea şi urmaţi Mie”, deci, Biserica ştiind că Dumnezeu i-a unit pe soţi pentru totdeauna, nu înţeleg cum mai poate săvârşi Sfânta Taină a Cununiei încă o dată, de două sau trei ori, pentru unul dintre soţi cu altcineva, mi se pare un gest necreştin creând astfel poligamie sau respectiv poliandrie. În mentalitatea diletantă pe care o am, cu părere de rău aşa mi se pare, din acest punct de vedere, catolicii procedează corect iar noi greşit, niciodată Biserica Ortodoxă n-ar trebui să facă asemenea concesii pentru a nu cădea creştinii în păcate, să ne fie fiecăruia după credinţa noastră. Doamne ajută!

  • You must to post comments
0
0

Bună seara. Biserica ortodoxă se conduce de cuvintele  Sfintelor canoane ale Sfinților Sinoade și Sfinţilor Părinți. Care spun că se aprobă a doua și a treia căsătorie. Nicidecum nu se aprobă divorțul. Sfinţii Părinți și prin ei și Biserica noastră acceptă cea de a doua și a treia căsătorie. Dar nu  şi divorțul. În Biserică nu există așa numitul divorț. Există doar rugăciuni prin care se cere mila lui Dumnezeu pentru cei care au decis că nu-şi vor contiua drumul acestei veţi împreună. Deci aprobarea bisericii, sau cum se mai spune: desfacerea căsătoriei este doar numai înfăptuirea acestor rugăciuni. Biserica susţine că a doua şi a treia căsătorie sunt tolerate numai din înţelegerea faţă de slăbiciunile omeneşti. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.  Iar învățătura Bisericii rămâne una singură: Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. Biserica Ortodoxă nu recunoaște divorțul civil, și rugăciunile pentru iertarea păcatelor celor care se despart nu au nimic comun cu acesta. Şi de fapt le aprobă aceste căsătorii întocmai pentru a nu se cădea în păcate mai grave.

Doamne ajută.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.