Luminaţi-mă sfinţiţi Părinţi; am o durere în piept de trei ani. Mi s-a întâmplat la o slujbă de înviere de Sfântul Paşti am primit ouă roşii, acasă când am ajuns nimeni nu vroia să mănânce din ele şi le-am mâncat eu pe toate. La un moment dat am simţit ca o pocnitură în piept, de atunci mă chinuiesc cu acea durere usturătoare. Am fost la doctori pentru analize, dar nu ştiu nici ei ce poate fi penru că toate au ieşit bine. Îmi mai aduc aminte că eu în seara aceea de Paşti tot aşteptam să-mi vină rândul să-mi dăruiască şi mie oul roşu, dar tot nu ajungeam să-l iau că tot apărea cineva în faţa mea şi a-l lua până ce mi-a venit şi mie rândul. Aici eu ceva am observat că cineva a pus la cale ceva, că oul acela care l-am primit era lovit într-un loc. Ce poate să fie această întâmplare? Şi cum pot scăpa de această durere care mă sfâşie?
- a întrebat 14 ani ago
- last edited 1 an ago
- You must login to post comments
Prin deasa împărtășanie dragii noștri, prin deasa împărtășanie foarte ușor puteți scăpa de orice lucrare! Cereți binecuvântare de la părintele duhovnic ca să vă împărtășiți cât mai des cu Sfintele Preacuratele Dumnezeieștile Taine! Faceți o mărturisire generală și Dumnezeu o să vă ajute! Nu poate rezista diavolul acolo unde este Hristos!
Vă rămâne, ca să-I faceți loc lui Hristos în viața Dvs!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.