Ce mai pot face pentru mântuirea noastră?

0
0

Buna ziuă. Am divorțat de soț acum 2 ani, el bea mult și apoi tot șiragul de neînțelegeri. Avem și 2 copii. Eu merg la Biserică. El nu, dar uneori, dacă îl rugam, intra și el. Eu am citit ce ați scris aici și ce le-ați răspuns tuturor care au fost în situația mea și vă mărturisesc că îmi este frică acum și mai tare. Aș putea înșirui multe aici, dar nu are rost să vă plictisesc. Într-adevăr, analizând singură și dând timpul înapoi, dacă eu eram mai credincioasă, mai răbdătoare, mai puternică, mai puțin vulnerabilă și capricioasă, mai împăciuitoare, mai puțin visătoare, mai neorgolioasă, mai curată, într-un cuvânt, aș fi avut și în ziua de astăzi un camin. De ceva vreme, cred că am căzut prada unui soi de deznădejde, și cu cât citesc că sunt slabe speranțe să mai moștenim Raiul, din cauza că am divorțat și apoi din slăbiciune am mai făcut și altele, nu știu, să mă ierte Dumnezeu, nu știu cum sî îl mai îmbunez. Eu după ce am plecat de la sot, am întâlnit alt bărbat, am rămas însărcinată și am născut acel copilaș, acum am 3 și îi cresc singură, celălalt bărbat a plecat. Fostul soț bea în continuare, îmi pare rău că nu am putut face nimic ca să îl îndrept, ba poate că i-am complicat situația și în fața lui Dumnezeu. Am divorțat de comun acord, că se săturase și el de mine. Am fost răutăcioasă, am ținut minte răul pe care i-l aduceam mereu aminte. Ce să mai spun, nu am avut părinți care să mă sfătuiască, era bine, și nași să avem comunicativi . Eu am fost doborâtă de patima lui și credința schiloadă nu m-a ajutat să lupt în continuare. La acel moment, nu m-am gândit prea tare la efectele duhovnicești ale divorțului și urmările sale în privința șanselor de mântuire. Știu că mă rugam la Dumnezeu spunând (poate egoist) că ” dacă eu înnebunesc, ce folos mai am pe lumea asta pentru copii?”. Tata a murit și mama a fost grav bolnavă psihic și nu am avut cu cine să vorbesc și eu. Știu că pare că mă scuz. Acuzați-mă dumneavoastră că merit din plin!! Nu mai știu ce să fac, vreau să vă întreb dacă, tot am făcut păcatul asta al divorțului, pot să mă rog pentru fostul meu soț să îl vindece Dumnezeu de beție, să se mântuiască, să îl aducă Dumnezeu la pocăință, să mă ierte Dumnezeu și pe mine, nu știu, ce să fac ca să repar cumva ruptura asta de care mă fac vinovată cu încăpățânarea mea? Mulțumesc pentru răspunsul dumneavoastră. Doamne, iarta-ne și ai milă de noi, ca suntem cei mai păcătoși!

  • intrebare a întrebat 14 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Știi dragă soră, nu cred că ne-ai plictisit, poate doar ne-ai făcut să încercăm să trecem prin ce treceți Dvs, să încercăm să luăm Crucea deloc ușoară pe care o duceți! Ziceți să vă acuz… Nu suntem aici pentru a acuza, ci pentru a scuza, pentru a ierta și pentru a ne ruga, pentru noi și pentru cei pe care ni ia încredințat Iubitorul de oameni Dumnezeu! Iar cuvintele Dvs., probabil au fost spuse de Dumnezeu prin gura Dvs., ca restul fraților noștri să se ferească de acelaș păcat ucigaș al divorțului! După părerea mea, prin divorț nu se rezolvă, ci se complică lucrurile! Dar în fine, cine sunt eu să judec dintr-o parte! Din acest punct de vedere, Dumnezeu ma binecuvântat și m-a ferit de necazuri! Iată de ce, nu-mi rămâne decât să mă rog pentru cei din ispite și încercări! Soră, rogă-te pentru soțul Tău! Roagă-te din tot sufletul și din toată inima! Roagă-te ziua și noaptea! Dă și slujbe la biserică pentru iertarea păcatului lui și pentru vindecarea de patimi! Ajută-l cum poți să se mântuiască, iar prin aceasta vă veți mântui și Dvs. Sunt convins! Păcatele săvârșite, sunt încă un motiv de pocăință, nu de acuzare, nu de deznădejde, ci de pocăință! Iar Dumnezeul nostru… știu toți! Este Dumnezeul iertării!

Hristosul nostru să vă ajute să vă creșteți copilașii în frica lui Dumnezeu, adevărați creștini ortodocși, sprijin și mângâiere bătrâneților Dvs!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.