Bună ziua, Părinte! Nici nu ştiu cum să vă spun! Să vă pot explica ce mi s-a întâmplat… eu v-am mai scris, cu nehotărârea mea în legătură cu băiatul ales pentru căsătorie. Pe tema asta am suferit poate cel mai mult pentru ca să zicem restul le-am rezolvat asta încă nu, deşi am 26 de ani. Sufletul mi l-am pus în toate acestea… de vrut pe parcurs mi-am dat seama că o viaţă creştină e foarte importantă. Întâmplarea face… că am o prietenie-n care parcă ajunsesem să mă zbat ca un peşte pe uscat.. dar mi-am luat nădejdea c-ar exista ceva mai bun. Ştiam că trebuie să iau o decizie, neapărat în acest sens cu prietenul…. în privinta căsătoriei şi aveam o frică de groază nu de căsătoria în sine… ci ce va fi pe urmă. Şi mi-am bătut capul… dar şi sufletul. Acum însă întâmplarea a fost… după ce m-am dus la Sfânta Spovedanie duminică (eu fiind în altă ţară decât prietenul meu). Şi după am dat peste un om.. în care am simţit nevoia să tac, în care m-am simţit un 0. M-a invitat la o plimbare zilele următoare… dar modul în care m-a tratat… mi-a vorbit (eu de obicei fiind destul de critică mai ales cu amăgirile).. am încercat să găsesc un cusur – dacă e atracţie fizică, nu e… dacă e sminteală, nu e…. Nu ştiu dacă sunt vrednică de un asemenea om. Am aflat că vrea să devină preot, tot ce pot să spun e că şi-a plantat totul foarte bine în grădina vieţii lui. Iar gradina mea e aşa de mică. N-aş vrea să-i pierd timpul, eu practic îmi aranjasem toate… să plec, să fie cum vrea Domnul, dacă el vrea căsătoria cu prietenul care a tot aşteptat aşa să fie (dar care de multe ori nu s-a comportat aşa cum trebuia)… dar simţeam că nu e tot. Acum câteva zile însă, dau peste o întâmplare şi peste o persoană atât de integrala şi solidă sufleteşte că am rămas mască. Deci ar exista ce era idealul meu. El ar fi un viitor preot, nu ştiu ce anume a văzut el la mine, clar că nu vreau să bag pe nimeni în sminteala, că m-ar bate Domnul şi numai asta nu vreau. Dar mă întreb de ce eu, de ce acum? Mi-am dat seama pe un asemenea om nu l-aş putea păcăli, ar trebui să am sufletul curat… Dar de atâtea ori am avut dezamăgiri sufleteşti cu oameni din jur şi cum privesc ei iubirea, că atunci când dai peste aşa ceva, nu ai arme.. decât să te rogi. Nu ştiu ce va fi, dar oricum va fi, va fi o lecţie, nici nu ştiu dacă cineva îmi poate da sfaturi.. dar lupta până aici mie nu mi-a fost uşoară, iar de aşa zisul bine în prietenii sunt sătulă. Doamne ajută!
- Anda a întrebat 14 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
E foarte complicată situația. Nu știu ce să vă spunem. Eu personal, nu văd dragoste, ceva solid ce vă ţine de prieten. Deci nu e răvna aceea care se necesită la începutul drumului când se întemeiază o famile. Căci de ar fi fost dragoste, respect, afect, ascultare – nu aţi mai sta atât de mult şi îndoielnic pe gânduri, de a vă căsători ori nu. Dar aceasta am observat în faptul cum aţi vorbit de acea persoană, care vrea să devină preot. S-a simţit deodată şi ascultarea şi respectul, admiraţia. Astfel trebuie să fie într-o familie, astfel văd eu, căci doar soţul devine capul familiei, are autoritate, trebuie să ştie s-o menţină şi s-o formeze. Plus, dacă v-a impresionat atât de mult şi nu vă lasă gândul, deci se înţelege că nu sunteţi statornică în relaţia cu prietenul şi în acest caz nu prea văd, nici înţeleg cum veţi construi familia: pe nisip – flexibil, ori pe piatră – solidă, statornică şi neînvinsă? Însă, mai concret, cred că e o problemă care trebuie rezolvată și acest lucru trebuie să îl facă Duhovnicul. Alergați neapărat la duhovnic pentru că el cunoaște cazul prietenului vechi și ispitele noi care vă întâmpină. Noi nu vă putem spune mai mult nimic. Dar vă îndemn neapărat la duhovnic să cereți ajutorul și cât mai repede! Doamne ajută. Cu râvnă întru Domnul,Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
